Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O parte din unguri îşi mută banii în străinătate de frica guvernului

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 18 februarie 2011 ·

Ungurii au început să-şi transfere banii în afara ţării speriaţi de măsurile dure luate de premierul Viktor Orban, care a decis să readucă la stat majoritatea activelor fondurilor de pensii private, în valoare de 11 miliarde de euro, pentru acoperirea deficitului bugetar al ţării, scrie Bloomberg.

Bancherii din Ungaria, una dintre primele ţări foste comuniste din Europa care şi-au deschis industria serviciilor financiare către companiile străine, spun că oamenii sunt din ce în ce mai îngrijoraţi cu privire la acţiunile guvernului, care erodează încrederea pieţei şi a mediului de afaceri chiar într-o perioadă în care Ungaria are nevoie de susţinere.

Măsuri radicale

De când a preluat puterea în luna mai, Viktor Orban, premierul de dreapta, a impus cea mai ridicată suprataxă din Europa asupra băncilor şi a readus sub controlul statului mare parte din activele fondurilor de pensii private ca parte a promisiunii de a nu lua noi măsuri de austeritate care să afecteze populaţia.

Deşi există puţine dovezi că o redirecţionare a economiilor în afara ţării ar putea afecta băncile ungare, există semne peste graniţe, în Austria, că banii se îndreaptă către Vest.

În oraşul austriac Andau, filiala locală a Raiffeisen Bank are doi angajaţi care vorbesc maghiară pentru a ajuta clienţii. Deşi unii dintre aceştia sunt clienţi cu vechime, care lucrează în Austria, mulţi fac parte dintr-un nou val de clienţi.

În cazul Bank Gutmann, specializată pe private banking, numărul clienţilor maghiari a crescut anul trecut, a declarat Zoltan Baki, membru al boardului Gutmann Hungary Investment Consulting din Budapesta.

"Oamenii mă întreabă cum ar trebui să procedeze cu banii pe care-i au", a declarat Lajos Bokros, ministru ungar de finanţe în perioada 1995-1996.

"Un număr foarte mare îşi pun economiile în bănci slovace, în timp ce băncile austrie

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O cisternă cu 21 de tone GPL s-a răsturnat pe o șosea, din județul Vaslui. Pompierii au izolat zona pentru a evita o tragedie

Ziare.com acum 59 minute
O autocisternă încărcată cu 21 de tone de gaz petrolier lichefiat (GPL) s-a răsturnat, în noaptea de joi spre vineri, la ieşirea din municipiul Huşi. Pompierii din cadrul Secţiei Huşi a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui au inte

Temperaturi ridicate în toată țara. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie anunță că temperaturi ridicate vor fi înregistrate în următoarele patru săptămâni în special în sudul țării. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiu

Poliția anunță dispariția unui copil de 10 ani, din Prahova. A plecat de acasă și nu s-a mai întors

Ziare.com acum o ora
Poliţia anunţă că un băiat de 10 ani din localitatea Măneşti a plecat de acasă şi nu s-a mai întors şi face apel la cetăţeni să anunţe dacă pot oferi informaţii despre copil. ”Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Cocorăştii Colţ au fost s

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 14 iunie 2024

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 14 iunie 2024, locuitorii din Constanța se vor confrunta cu furtuni ușoare și ploaie, la o temperatură de 24°C. Umiditatea va fi de 73%, iar vântul va sufla cu 26 km/h. Probabilitatea de precipitații este de 35%. Cetățenii sunt sfătuiți să i

Zelenski le cere liderilor G7 să aprobe un ”Plan Marshall” pentru reconstrucţia Ucrainei

G4Media acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut joi liderilor din ţările G7 să aprobe un „Plan Marshall” pentru reconstrucţia Ucrainei după pagubele cauzate de invazia Rusiei, relatează Reuters. „Avem nevoie de un plan clar pentru redresarea Uc

Purtătorul de cuvânt al MAE rus, Maria Zaharova: Statele Unite sprijină activ protestele din Georgia

News.ro acum 4 ore
Statele Unite susţin activ protestele din Georgia, dar nu condamnă autorităţile armene pentru că au reprimat mitingurile în desfăşurare în ţară, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, conform TASS.

Judecătoria Mangalia va decide definitiv dacă Vlad Pascu va fi acuzat de omor calificat în cazul accidentului de la 2 Mai

Ziare.com acum 2 ore
Judecătoria Mangalia a anunțat că va decide vineri, 14 iunie, dacă Vlad Pascu va fi judecat pentru omor calificat. Decizia în cazul autorului accidentului de la 2 Mai, unde doi tineri şi-au pierdut viaţa, va fi definitivă. Cererea de schimbare a înc

Tesla se aşteaptă să crească preţurile Model 3 în Europa, după tarifele mai mari ale UE pentru vehiculele electrice din China

News.ro acum o ora
Tesla a declarat joi că va creşte probabil preţurile în Europa ale vehiculului său Model 3, de la 1 iulie, după ce Uniunea Europeană a declarat că va impune tarife provizorii mai mari pentru maşinile electrice importate din China, transmite CNBC. ”A

Începe Campionatul European de fotbal. Germania - Scoţia, primul meci al competiţiei. Omagiu adus lui Franz Beckenbauer la ceremonia de deschidere

News.ro acum 2 ore
Campionatul European de fotbal începe, vineri, la Munchen, cu meciul Germania - Scoţia, din grupa A, de la ora 22.00. Meciul va fi arbitrat de francezul Clement Turpin. În cadrul ceremoniei de deschidere, UEFA îl va omagia pe regretatul Franz Becken

UPDATE - Volodimir Zelenski: Ucraina şi Statele Unite au semnat cel mai puternic acord de la independenţa statului nostru / Ce prevede acordul

News.ro acum 8 ore
Acordul bilateral de securitate semnat cu Statele Unite confirmă fiabilitatea sprijinului Statelor Unite pentru independenţa Ucrainei, a declarat joi preşedintele Volodimir Zelenski, în timpul conferinţei de presă comune cu preşedintele Statelor Uni

Vremea

București
acum

20°
vin.

17°/26°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

13°/19°
sâm.

12°/23°
dum.

13°/24°
lun.

15°/24°
Timisoara
acum

15°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

18°/29°