Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale. Cauzele renale sau renourinare sunt reprezentate de bolile renale bilaterale (glomerulonefrita acută, subacută şi cronică, pielonefrita cronică, rini- chiul polichistic, afectările renale din diabetul zaharat şi hipertensiunea arterială malignă), sau unilaterale (ptoza renală, infarctul renal, cancerul renal, traumatismul renal), bolile căilor urinare superioare (tuberculoza renală, litiaza renală, hidronefroza) şi cele ale căilor urinare inferioare (cistite, tumori vezicale, litiază vezicală, parazitoze vezicale, adenom al prostatei şi cancer de prostată la bărbaţi, traumatisme).
Cauzele extrarenale sunt mult mai rare, fiind reprezentate de afecţiuni ale sângelui (leucemii, poliglobulii), ciroza hepatică, avitaminoze, exces de medicamente anticoagulante etc. Diagnosticul se pune pe baza datelor de laborator, prin prezenţa globulelor roşii sanguine (hematii) în sedimentul urinar (unde nu există hematii, sau există foarte puţine şi anume o hematie la câteva câmpuri microscopice); prezenţa de 1-2 hematii pe câmp reprezintă hematurie microscopică. Prezenţa unei cantităţi mari de sânge, vizibilă cu ochiul liber, reprezintă hematuria macroscopică. Examinarea hematiilor din sedimentul urinar poate fi utilă şi în localizarea hematuriei. Diagnosticul cauzal necesită explorări paraclinice de rutină şi specifice.
Atenţie! Este foarte importantă diferenţierea hematuriei de amestecul urinii cu sânge provenit din căile genitale (la femei sângerarea vaginală şi metroragia, adică sângerarea uterină determină prezenţa în urină a sângelui). Coloraţia roşiatică a urinii, ce se poate confunda cu hematuria macroscopică, poate fi consecutivă administrării unor medicamente (piramidon cel mai des, dar şi rifampicină sau sulfamide) şi ingestia unor ali