Târgul de produse tradiţionale şi ecologice organizat în fiecare weekend în sediul fostei Burse de Mărfuri din Bucureşti are mâine şi poimâine în prim-plan prăjituri săseşti de pe Valea Hartibaciului, care păstrează o tradiţie culturală gastronomică de peste 800 de ani.
În plus, doi tineri întreprinzători, Maria şi Viorel Mistreanu, din Agnita, vor aduce în şi trei specialităţi proaspete, care se savurează numai calde: henklich, kuchen şi lebkuchen.
„Ne dorim ca Târgul Ţăranului să fie considerat o piaţă model, în care publicul să găsească produse de calitate, gustoase, curate şi corect preţuite. Iar cei din spatele tejghelelor să fie mereu cei care au preparat şi supravegheat realizarea produselor locale prezentate şi normele sanitar-veterinare să fie respectate,” spune Tiberiu Cazacioc, coordonatorul Târgului Ţăranului, organizat de Asociaţia Grupul de Iniţiativă Radu Anton Roman şi Valahia Gusturilor.
Târgul este deschis sâmbăta de la 9.00 la 17.00 şi duminica de la 9.00 la 14.00, în fosta clădire a Bursei de Mărfuri, vizavi de Piaţa de Flori George Coşbuc.