In cele doua mandate de presedinte, Bill Clinton a reusit performanta de a trimite numai doua emailuri. Personalul sau a trimis, in schimb, 40 de milioane.
De altfel, fostul sef de stat, al carui prim mandat a inceput din 1992, a recunoscut, in cadrul unei conferinte sustinuta la New York, ca nu era un mare fan al tehnologiei, conform Daily Mail.
Primul email a fost trimis trupelor americane, iar celalalt astronautului John Glenn si cel putin unul dintre ele, al doilea, a fost un efort de echipa.
Pe vremea cand locuia la Casa Alba, Bill Clinton obisnuia sa glumeasca spunand ca telefoanele mobile sunt atat de grele incat ar trebui folosite pe post de greutati, pentru bicepsi, aceasta fiind in general atitudinea sa fata de "minunile" tehnologiei.