Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Facturi la apa umflate de pierderi

Publicat in Ziare.com, sâmbătă 19 februarie 2011 ·

Locatarii unui bloc din Vulcan au reusit sa atinga "performanta" de a plati lunar o cantitate de pierderi la apa potabila aproape identica cu cea a apei consumate.

Astfel, potrivit locatarilor blocului 13 de pe strada Traian, in facturile emise de societatea de distributie a apei potabile Apa Serv Valea Jiului pe luna ianuarie aproape jumatate din valoare o reprezinta pierderile.

In blocul respectiv sunt 22 de apartamente, dintre care 8 sunt nelocuite, iar locatarii sustin ca sumele care li se imputa sunt nejustificate.

"Contravaloarea apei pe care am consumat-o in luna ianuarie este de 47,30 lei, iar pierderile pe care cei de la societatea de apa mi le-au imputat sunt de 23,15 lei. Adica la cei 9 metri cubi de apa pe care i-am consumat in locuinta cei de la ape mi-au mai adaugat alti aproape 5 metri cubi drept pierderi", declara Carmen Rus, unul dintre locatari.

In acelasi mod cei de la Apa Serv au calculat pierderi si la apa uzata evacuata, iar, spre exemplu, la o cantitate de 7,20 metri cubi de apa reziduala au adaugat la factura inca 3,66 metri cubi.

"Nu este normal ca, in conditiile in care avem apometre, pe care tot cei de la societatea de ape ni le-au sugerat sa le montam pentru a nu mai avea pierderi si sa nu mai platim pausal, sa ne imputa pierderi care cateodata ajung la aceeasi cantitate cu consumul. As putea intelege sa avem un metru cub de apa pierdere, desi eu am toata instalatia in regula si nu am pierderi, dar nu pot accepta ca jumatate din factura sa reprezinte pierderi", mai spune Carmen Rus.

Pe de alta parte, reprezentantii de la Apa Serv sustin ca ei nu trec decat cantitatea pe care o contorizeaza apometrul de la scara.

"Cantitatea de apa pe care apometru de la scara o inregistreaza este cea care se factureaza. Faptul ca intre cantitatea de apa de la apometru de pe

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ucrainean reţinut pentru trafic de influenţă. DNA: A fost prins în flagrant când dădea mită 20.000 dolari

Mediafax acum o ora
Procurorii DNA Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a unui cetăţean ucrainean, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, în formă continuată. Conform unui comun

UPDATE - Trei tineri de origine română, daţi dispăruţi în urma ploilor abundente din regiunea Veneto / Precizările MAE - VIDEO

News.ro acum o ora
Trei tineri, un băiat şi două fete, de origine română, sunt daţi dispăruţi din cauza ploilor abundente care au lovit regiunea Veneto, scrie La Repubblica. Tinerii au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă. Cu puţin timp înainte,

Finala Ligii Campionilor, Real Madrid - Borussia Dortmund, sâmbătă, la Londra

Mediafax acum o ora
Real Madrid, de 14 ori câştigătoare a competiţiei, porneşte ca favorită împotriva echipei germane care a terminat pe locul cinci în Bundesliga în acest sezon, scrie BBC. Cu toate acestea, Ancelotti - cel mai de succes manager al competiţiei, cu patr

Iohannis şi Ciolacu, mesaje de Ziua Copilului

Mediafax acum 30 minute
„La mulţi ani, dragi copii! Voi sunteţi bucuria şi echilibrul nostru. Profitaţi de copilărie, jucaţi-vă, învăţaţi, experimentaţi şi iubiţi-vă părinţii şi bunicii!”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, premierul Marcel Ciolacu. Şi preşedintele a adresat u

LIVE Război în Ucraina - ziua 829. Atac rusesc de proporții asupra sistemului energetic ucrainean / Rusia clasifică un grup de soții de soldați drept „agenți străini” / Zelenski a încheiat acorduri de securitate cu Suedia, Norvegia şi Islanda

HotNews acum 31 minute
Toate informațiile despre războiul din Ucraina - ziua 829 - LIVE pe HotNews.ro: 10:00Rusia a lansat sâmbătă dimineață un val de rachete și drone care au avariat instalații ale sistemului energetic din cinci regiuni ale Ucrainei, transmite Reuters. R

Netanyahu, invitat să vorbească în fața Congresului SUA

HotNews acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost invitat de liderii republicani și democrați să se adreseze Congresului, a declarat vineri liderul Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, potrivit AFP. Antony Blinken și Benjamin Netanyahu Foto: Haim Zac

Noi denunțuri în dosarul lui Florian Coldea. Acuzațiile pe care i le aduce un om de afaceri care avea un site de jocuri de noroc

Ziua News acum o ora
Direcția Națională Anticorupție face noi verificări în dosarul foștilor șefi SRI. Până acum, trei bărbați au depus denunțuri, iar unii dintre ei acuză inclusiv că au fost amenințați de gruparea pe care Florian Coldea ar fi condus-o. În contextul noi

Mama lui Michelle Obama, Marian Robinson, a murit la 86 de ani

Mediafax acum 43 minute
Într-o declaraţie, familia a precizat că Robinson a murit „în linişte” vineri dimineaţă. Robinson a fost o prezenţă binecunoscută la Casa Albă în timpul celor opt ani de administraţie a lui Barack Obama, între 2009-2017. Ea a petrecut o mare parte d

Mexicul se pregăteşte să-şi aleagă prima femeie preşedinte. De ce alegerile mexicane sunt mai importante ca niciodată pentru Statele Unite / Cine sunt principalii competitori

News.ro acum 2 ore
Cu peste 98 de milioane de alegători cu drept de vot, aproximativ 70.000 de candidaţi şi peste 20.000 de funcţii publice aflate în competiţie, alegerile generale din Mexic din 2 iunie vor fi cele mai mari din istoria ţării. Dar nu doar amploarea mas

Inundaţii Italia. MAE s-a autosesizat în urma informaţiilor privind dispariţia a 3 persoane, posibil români, în Italia

Mediafax acum 30 minute
MAE, prin intermediul Consulatului General al României la Trieste, s-a autosesizat în urma apariţiei în mass-media italiană a informaţiilor cu privire la dispariţia a trei persoane, posibil cetăţeni români, în apele fluviului Natisone, regiunea Friu

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/31°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
Iasi
acum

24°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/31°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/26°
dum.

20°/25°
lun.

20°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
lun.

14°/23°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

24°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

15°/23°