Mereu plin, la orice oră din zi şi din noapte, centrul vechi al Bucureştilor s-a transformat într-o formă de protest împotriva crizei devenind locul preferat de promenadă şi de cheltuit banii al generaţiei care priveşte încrezătoare înainte. Dar nu şi în sus… Fiindcă atunci ar trebui să se echipeze cu o cască de protecţie şi trusă de prim-ajutor!
Cunoscut sub numele de Curtea Veche, ceea ce astăzi numim Centrul Istoric al Bucureştiului a cuprins de la bun început aşezăminte precum Hanul lui Manuc şi străzile Gabroveni, Şelari, Lipscani, Covaci şi Smîrdan, renumite pentru activităţile meşteşugăreşti, dar şi comerciale ce se desfăşurau aici. Ducându-i-se faima de „vad bun”, încet, dar sigur, zona a fost „colonizată” până la cel din urmă metru pătrat. Fiindcă exista o lege care stipula faptul că locuinţele cu deschidere mai mare la stradă vor plăti şi un impozit mai mare, asistăm la o explozie de case înguste, de până în trei metri, cât să încapă o uşă şi un geam, dar întinse în stilul „vagon” de la o stradă la alta. Cu alte cuvinte, în toată zona, majoritatea clădirilor au fost făcute din economii, nu cumva să plătească mai mult la primărie, nu cumva să coste mult construcţia.
Paiantă, stuf, chirpici, ingrediente aproape nelipsite până şi la multe dintre clădirile cu blazon impozant, turnat la ipsosăria din colţ! Şi rezultatul se vede astăzi, mai ales că în foarte multe cazuri magherniţele de odinioară sunt considerate monumente istorice şi sunt tratate ca atare. Lucrările de reabilitare, altele decât cele pentru infrastructură, s-au desfaşurat împărţind zona în două, întocmai ca şi societatea românească de acum. Oraşul de la parter, unde sunt terasele, restaurantele şi cluburile şi unde abia îţi poţi găsi un loc fără o rezervare prealabilă oraşul de la etaj, părând de cele mai multe ori părăsit – deşi zeci de suflete îşi găsesc adăpostul aici –, p
