Obiceiurile pe care copilul le deprinde de mic, de acasa, de la mama si de la tata, le va pastra toata viata, indiferent unde si cum va trai. Si copilul va fi cel care va suferi pentru ca la maturitate, putini sunt oamenii care sa aiba capacitatea de a corecta anumite tare capatate de mult, in copilarie.
Multi copii, cand se intorc de la scoala, sunt supusi unui adevarat interogatoriu, mai ales de mama, despre cum era imbracata invatatoarea, ce si cum a zis, cum s-a miscat, daca era vesela ori din contra.
Sau si mai rau, daca mamei i se pare ca un anumit elev din clasa ar putea fi un eventual rival al copilului ei la serbarea de sfarsit de an scolar, cand se impart premiile, curg intrebari despre acel copil, cum a raspuns, cum si-a facut tema, daca a fost atent, daca a fost cuminte, daca era ingrijit imbracat.
Si intrebarile vin una dupa alta si copilul trebuie sa stie sa raspunda deoarece simte ca mamei lui ii face placere sa afle anumite lucruri. Intr-adevar, este necesara dezvoltarea spiritului de observatie la copil, dar nu incurajandu-l sa-si spioneze colegii de clasa ori invatatoarea.
Si raul de aici incepe. La scoala, copilul nu va mai fi atent la ce preda invatatoarea si nu va mai scrie corect de pe tabla. El va trage cu ochiul si urechea la ceilalti despre care stie ca va fi intrebat acasa. Si din zi in zi va raspunde tot mai corect intrebarilor mamei, va sti mai in amanunt ce a facut colegul, dar mai nimic despre ce s-a predat ori s-a discutat in clasa despre lectia noua.
Cel care pierde din aceasta situatie creata involuntar de mama, pentru ca asa o duce mintea, atata poate si atata stie, este copilul, pentru ca rezultatele negative nu vor intarzia sa apara iar mama, indignata, se va intreba de ce. Fara insa, sa realizeze ca ea este vinovata.
Nu mai incercati sa initiati copilul in nis
