Mesajul a fost trimis. Multumesc!

300 milioane dolari pentru combaterea contrabandei

Publicat in Bursa, luni 21 februarie 2011 ·

Imperial Tobacco Limited (ITL) va efectua plăţi totale de 300 de milioane de dolari (207 de milioane euro), în decursul următorilor 20 de ani, către Comisia Europeană şi statele membre UE, pentru combaterea comerţului ilicit de produse din tutun.

În conformitate cu acest acord cu forţă juridică obligatorie, ITL va colabora cu Comisia Europeană, cu Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) şi cu autorităţile statelor membre responsabile cu aplicarea legii în lupta împotriva ţigărilor contrafăcute şi de contrabandă.

Iniţiativă ar trebui să îmbunătăţeas-că în mod semnificativ eforturile UE de combatere a comerţului ilicit cu tutun care privează UE şi statele membre până la 10 miliarde de euro anual, potrivit estimărilor.

José Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, a declarat: "Salut acest acord important care va contribui la protejarea intereselor financiare ale UE şi ne va consolida forţele în lupta împotriva ţigărilor contrafăcute şi de contrabandă."

Comisarul pentru impozitare şi uniune vamală, audit şi antifraudă, Algirdas Šemeta, a declarat: "Suntem cu toţii - guverne, consumatori şi întreprinderi legitime - victimele produselor contrafăcute şi de contrabandă. Acordul semnat cu Imperial Tobacco va trimite un puternic semnal disuasiv infractorilor care fac trafic cu ţigări şi ne va mări în mod semnificativ şansele de eradicare a acestei activităţi ilicite".

Potrivit UE, contrafacerea şi alte forme de contrabandă creează un lanţ de aprovizionare paralel ilegal care subminează lanţurile de distribuţie legale şi reprezintă o concurenţă neloială pentru produsele autentice distribuite pe căi legale.

A.A. Imperial Tobacco Limited (ITL) va efectua plăţi totale de 300 de milioane de dolari (207 de milioane euro), în decursul următorilor 20 de ani, către Comisia Europeană şi statele membre UE, pentru combaterea comerţului ilic

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Tricolorii au încheiat la egalitate cu Liechtenstein, scor 0-0, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci înainte de Euro 2024

News.ro acum 4 ore
Naţionala României a terminat la egalitate cu selecţionata din Liechtenstein, scor 0-0, vineri seară, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci amical înainte de participarea la Campionatul European din 2024. UPDATE - Jucând în Ghencea, cu Ianis Hagi

UPDATE - Premierul danez Mette Frederiksen a fost atacată în centrul oraşului Copenhaga. Un bărbat a fost arestat. Reacţii de şoc şi indignare în lumea politică daneză şi europeană

News.ro acum 3 ore
Prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, a fost atacată şi lovită de un bărbat, vineri seara, în centrul oraşului Copenhaga, a relatat agenţia de presă Ritzau, citând poliţia şi biroul premierului, relatează Reuters. Nu a fost clar, din informa

UPDATE - România s-a calificat în finala Campionatului European de minifotbal. Tricolorii au câştigat, până acum, de şase ori trofeul continental

News.ro acum 3 ore
Reprezentativa României s-a calificat, vineri, în finala Campionatului European de minifotbal, trecând în semifinale de Kazahstan, în urma loviturilor de departajare. Kazahii au condus cu 1-0 după prima repriză, dar Ungur a înscris golul egalizator

Edi Iordănescu a anunțat lotul României pentru EURO 2024

HotNews acum 3 ore
Selecționerul Edi Iordănescu a anunțat lotul final cu care naționala României se va prezenta la Campionatul European din Germania, imediat după finalul jocului de pregătire cu Liechenstein, scor 0-0. Edi IordanescuFoto: Fabrice COFFRINI / AFP / Prof

Adversarul lui Carlos Alcaraz din finala Roland Garros 2024

HotNews acum 4 ore
​Alexander Zverev s-a calificat în finala turneului Roland Garros, după ce l-a învins în patru seturi pe Casper Ruud, scor 2-6, 6-2, 6-4, 6-2. Alexander ZverevFoto: Bertrand GUAY / AFP / Profimedia >> CORESPONDENȚA DE LA PARIS Pregătit să preia coro

Momente cumplite pentru un tânăr de 17 ani, accidentat în Masivul Retezat. A fost salvat de un elicopter

Ziare.com acum 4 ore
Un tânăr de 17 ani, care a suferit vineri un traumatism cranian după ce căzut pe un traseu din zona Judele, în Masivul Retezat, a fost salvat cu ajutorul unui elicopter care l-a preluat de la locul accidentului şi l-a transportat la spitalul din Car

Reacţia Dedeman după explozia de la magazinul din Botoşani: o firmă externă desfăşura lucrări la sistemul de alimentare cu gaz

Mediafax acum 10 ore
Vineri, în jurul orei 10:30, în incinta magazinului Dedeman Botoşani, a avut loc o explozie urmată de un incendiu. În urma acestui incident au rezultat persoane rănite, care au fost imediat transportate la spital. Restul persoanelor prezente în maga

Sortiment de carne tocată, rechemat într-un mare supermarket din cauza unei posibile contaminări. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume produsul

Ziare.com acum 4 ore
Un tip de carne tocată vândut în magazinele Auchan este retras din cauza unor suspiciuni de contaminare cu un corp străin. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume acest produs şi să îl returneze, pentru a primi banii înapoi. Potrivit informaţiilor publ

Edi Iordănescu, primele reacții după remiza rușinoasă cu Liechtenstein

HotNews acum 3 ore
România a disputat în această săptămână ultimele două meciuri de pregătire înainte de EURO 2024, dar tricolorii au remizat atât cu Bulgaria (0-0), cât și cu selecționata din Liechtenstein (0-0). Edi IordanescuFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Fetiţă de doar două zile, în stare critică, transferată de urgenţă de la Galaţi la Cluj Napoca

Mediafax acum 6 ore
O fetiţă de doar două zile, aflată în stare critică, a fost transferată, în această seară, de la Galaţi la Cluj-Napoca cu ajutorul a două aeronave SMURD. Micuţa a fost diagnosticată cu o afecţiune cardiacă, fiind necesar transferul acesteia de urgen

Vremea

București
acum

23°
sâm.

22°/33°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

19°
sâm.

17°/29°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

19°/28°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

17°/26°
dum.

16°/25°
lun.

18°/27°
mar.

15°/25°
Timisoara
acum

17°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/31°
lun.

18°/28°
mar.

16°/29°