Povestea Mânăstirii Ghighiu este, poate, uşor altcumva decât cele ale altor sfinte lăcaşuri de cult de pe la noi. Când o afli, om în putere şi în deplinătatea simţirilor, cum te afli, bagi seamă că te ia, aşa, de la picioare la cap şi viceversa, cu nişte răcori. Zbuciumată i-a mai fost soarta, multe au mai fost loviturile care au plesnit-o, multe şi caznele la care a fost supusă. Foc, cutremur, bombardament... Şi, totuşi, mai ceva ca pasărea Phoenix, azi mânăstirea e în picioare. De fapt, se spune că ea fiinţează pe locul pe care l-a arătat pentru construirea ei, păşind discret, chiar Maica Domnului, care i s-a arătat logofătului Coresi. Şi, ca să întregim tabloul, la Ghighiu există o icoană făcătoare de minuni. Ea o reprezintă pe Maica Domnului Sirianca, având şi Pruncul în braţe. Maica Domnului Sirianca Mânăstirea Ghighiu pare, indiferent de anotimp, raiul pe pământ. Parcă nu pătrunde dincolo de zidurile ei nimic din zbaterea lumii înconjurătoare, nimic din necazurile oamenilor care vin aici să găsească alinare, nimic din cotidianul copleşitor. Nici vântul pare că nu trece mai niciodată de gardul mânăstirii. Doar ce-ai păşit, tulburat, pe poartă, că, inexplicabil, furtuna din tine bâiguie disperată a linişte. Multă linişte... Şi e atât de multă lume aici... Mereu e atât de multă lume aici... Numerele maşinilor din parcarea întinsă pe vreun kilometru, trădează credincioşi din toată ţara, fără deosebire. Desigur, cei din Prahova şi din Bucureşti, care sunt mai aproape, vin în număr mai mare. Te uiţi la curtea mânăstirii, la chilii, la biserică, te uiţi la toate. Nimic, dar absolut nimic nu e altfel decât la alte mânăstiri. Şi, cu pacea nefirească aşezată pe umeri, intri în biserică. Mare, încăpătoare, spaţioasă, dar mică, mică de tot, pentru puzderia de lume care se înghesuie în sfântul lăcaş. Tot puhoiul ăsta a venit pentru icoană. Icoana făcătoare de minuni a Maici