Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Emoţionant: inima l-a lăsat să joace la Dinamo

Publicat in Adevarul, luni 21 februarie 2011 · ·

George Ţucudean, atacantul de viitor al „câinilor“, are o poveste pe care puţini o ştiu: a trecut printr-o mulţime de controale până când medicii i-au permis să facă fotbal de performanţă. Tatăl puştiului de 19 ani, Marius, şi el fost fotbalist, s-a retras din activitate din cauza unor probleme cardiace. Părinţii lui George s-au temut ca boala să nu fie genetică.

Dinamo a început reconstrucţia în jurul unor tineri talentaţi şi ambiţioşi. Dar principala condiţie ca aceşti puşti să confirme în „Ştefan cel Mare" este ca ei să fie sănătoşi.

Cum mulţi dintre ei au între 17 şi 19 ani, este clar că au fost crescuţi în perioada capitalistă, când în România s-au importat o grămadă de alimente şi vitamine, cu pretenţii de maximizare a performanţelor sportive. Primul organ pe care medicii l-au verificat la aceşti puşti este inima. La fel s-a întâmplat şi în cazul lui George Ţucudean, noul atacant de perspectivă al dinamoviştilor.

„Joc fotbal din plăcere"

Stafful medical al roş-albilor, dar şi cei de la Institutul Naţional de Medicină Sportivă (INMS) l-au „întors" pe toate feţele pe jucătorul adus de la Arad. Motivul? În familia lui George există antecedente cu probleme în zona inimii.

Tatăl dinamovistului, Marius Ţucudean, fost fotbalist, chiar căpitan la UTA la începutul anilor '90, s-a retras din activitatea competiţională din cauza unor afecţiuni ce ţin de cord. Părinţii lui George s-au temut ca boala să nu fie genetică, astfel că l-au supus pe copilul lor, încă de mic, la tot felul de teste, care să releve dacă poate juca fotbal la nivel înalt. Medicii şi-au dat acordul, însă sunt în continuare prevăzători cu el.

„Sunt sănătos, nu e o problemă genetică, pot să evoluez foarte bine. Am făcut teste pentru a şti cum stă treaba, iar lucrurile sunt OK", a dat George asigurări.

Altfel, viaţa a fost foarte generoasă cu Ţucudean jr. Tat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum o ora
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum o ora
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum o ora
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum o ora
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 38 minute
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum o ora
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum o ora
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum 3 ore
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

25°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°