Intervenţie rudimentară a pompierilor, noaptea trecută, pentru salvarea unui batrân de 80 de ani, din Glodeni, care a fost la un pas să ardă în propria casă. Salvatorii au fost nevoiţi să stingă incendiul cu găleţile, din cauza drumului impracticabil şi acoperit cu zăpadă.
Bătrânul a fost salvat în ultima clipă de fiul său care venise în vizită. Mai mulţi săteni l-au luat pe braţe şi l-au purtat cale de doi kilometri, până la ambulanţă.
Se pare ca incendiul a pornit de la coşul de fum care nu era izolat corespunzător iar flăcările s-au extins rapid la acoperişul casei. “S-a intervenit foarte greu datorită drumului impracticabil pentru autospeciale. S-au parcurs aproximativ doi kilometri pe jos. S-a intervenit cu găleţi, cu zăpadă, cu tot ce s-a putut”, a spus plutonierul Ionuţ Cornea, de la I.S.U. Dâmboviţa.
Unii localnicii acuză autorităţile locale pentru că în zona respectivă nici maşinile de pompieri şi nici ambulanţele nu pot ajunge. “Se ajunge foarte greu la el acasă. Nici vară nu poţi ajunge cu vreo maşină la el acolo, d-apoi acum. E drumul îngust şi prost. Pompierii s-au dus pe jos”, a declarat un localnic.
Din feririce, bătrânul este în afara oricărui pericol. Acesta a fost dus la Spitalul din Pucioasa pentru investigaţii amănunţite.
“În comuna noastră, aceasta e o locaţie greu accesibilă. Noi am făcut tot posibilul. Am venit cu o conductă de apă, cu iluminat public, dar s-a nimerit şi zăpada asta şi se urcă foarte greu”, a declarat Petre Dinu, primarul comunei dâmboviţene Glodeni.
Incendiul a fost stins după mai bine de două ore. Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabilii cu exactitate cauzele producerii incendiului.