Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Rabla" 2010 şi utilitarele au majorat cu 25% piaţa auto în ianuarie

Publicat in Ziarul Financiar, luni 21 februarie 2011 ·

Piaţa vehiculelor comerciale a depăşit-o pe cea a autoturismelor în ceea ce priveşte creşterea din prima lună a anului, potrivit statisticilor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA). În condiţiile în care utilitarele au avansat cu peste 80%, la aproape 1.000 de unităţi, autoturismele au crescut cu 16%, la 4.400 de maşini.

"Cel mai bun semnal din ianuarie îl reprezintă faptul că au revenit pe plus vânzările de vehicule comerciale, iar acest lucru indică faptul că economia României începe

să-şi revină. Nu ne aşteptăm ca această creştere accelerată să aibă loc în întreg anul 2011, dar estimăm că acest segment va fi printre cele mai dinamice", a spus Fabrice Cambolive, admi­nistratorul unic al Renault-Nissan România, importa­torul celor două mărci pe piaţa locală.

Piaţa auto locală a atins în ianuarie un volum total de peste 5.400 de autovehicule, în creştere de aproape 25% faţă de perioada similară a anului trecut, acesta fiind primul început pozitiv din ultimii trei ani.

"Comparativ cu perioada similară a anului trecut, vânzările de maşini au crescut în ianuarie, ceea ce reprezintă un semn pozitiv şi pentru următoarele luni", a spus Cambolive.

În condiţiile în care în acest an programul "Rabla" va începe cel mai probabil pe 20 martie, potrivit declaraţiilor ministrului mediului Laszlo Borbely, vânzările de autoturisme ar putea reveni pe minus sau cel mult să atingă acelaşi nivel ca în 2010.

"Efectele noului program de casare le vom vedea însă la finele lunii martie, după demararea programului şi de­sigur în aprilie. Pe acest fond luna februarie va fi una slabă din punctul de vedere al vânzărilor, dar va fi la un nivel similar cu februarie 2010", a subliniat Fabrice Cambolive.

Anul trecut în februarie vânzările de autoturisme au atins un nivel de aproape 3.900 de autoturisme, în creştere cu aproape 14% fa

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

18 fugari au fost aduşi în ţară în ultima săptămână

Mediafax acum 30 minute
În perioada 26 – 31 mai 2024, Poliţia Română a adus în ţară 18 persoane, cu vârste cuprinse între 25 şi 59 de ani. Acestea au fost aduse din Irlanda, Italia, Germania, Marea Britanie, Franţa, Spania, Ţările de Jos, Belgia şi Chile. Mandatele pe nume

UPDATE - Trei tineri de origine română, daţi dispăruţi în urma ploilor abundente din regiunea Veneto / Precizările MAE - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Trei tineri, un băiat şi două fete, de origine română, sunt daţi dispăruţi din cauza ploilor abundente care au lovit regiunea Veneto, scrie La Repubblica. Tinerii au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă. Cu puţin timp înainte,

Borussia Dortmund - Real Madrid, duel pentru glorie - Cine transmite la tv finala Champions League

HotNews acum 30 minute
Finala Champions League, sezonul 2023/24, le aduce față în față pe surprinzătoarea Borussia Dortmund și pe Real Madrid. Partida de pe legendarul stadion Wembley din Londra va avea loc sâmbătă, de la ora 22:00. Trofeul UEFA Champions LeagueFoto: AA/A

Iohannis şi Ciolacu, mesaje de Ziua Copilului

Mediafax acum o ora
„La mulţi ani, dragi copii! Voi sunteţi bucuria şi echilibrul nostru. Profitaţi de copilărie, jucaţi-vă, învăţaţi, experimentaţi şi iubiţi-vă părinţii şi bunicii!”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, premierul Marcel Ciolacu. Şi preşedintele a adresat u

Ciolacu, îndemn pentru copii: Profitaţi de copilărie, jucaţi-vă, învăţaţi, experimentaţi şi iubiţi-vă părinţii şi bunicii!

News.ro acum o ora
Liderul PSD Marcel Ciolacu îi îndeamnă pe copii, de ziua lor, să profite de copilărie, să se joace, să înveţe să experimenteze şi să îşi iubească părinţii şi bunicii. ”La mulţi ani, dragi copii! Voi sunteţi bucuria şi echilibrul nostru”, a scris Cio

IMAGINI dramatice cu trei tineri luați de ape, într-un râu din Italia. Mașina acestora are număr de România

Gandul acum o ora
Trei tineri, două fete și un băiat, au fost luați de torent, vineri, într-un râu din Italia. O filmare îi surprinde pe aceștia, îmbrățișați, în încercarea disperată de a rezista curentului puternic de apă. Din păcate, tinerii au fost luați de viitur

Război în Ucraina, ziua 828. Infrastructura energetică din cinci regiuni, afectată de un atac aerian masiv al Rusiei

Press Alert acum o ora
Rusia a lansat sâmbătă un atac cu rachete și drone, avariind instalații energetice în cinci regiuni din Ucraina, au declarat oficiali, citați de Reuters. Operatorul rețelei naționale ucrainene de distribuție Ukrenergo a declarat că atacul a avariat

Ucrainean reţinut pentru trafic de influenţă. DNA: A fost prins în flagrant când dădea mită 20.000 dolari

Mediafax acum 2 ore
Procurorii DNA Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a unui cetăţean ucrainean, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, în formă continuată. Conform unui comun

Mama lui Michelle Obama, Marian Robinson, a murit la 86 de ani

Mediafax acum o ora
Într-o declaraţie, familia a precizat că Robinson a murit „în linişte” vineri dimineaţă. Robinson a fost o prezenţă binecunoscută la Casa Albă în timpul celor opt ani de administraţie a lui Barack Obama, între 2009-2017. Ea a petrecut o mare parte d

Carlos Alcaraz s-a calificat în optimi la Roland Garros: A fost un meci solicitant, dar sunt foarte mulţumit de modul în care am jucat fiecare punct

News.ro acum 2 ore
Jucătorul spaniol de tenis Carlos Alcaraz, locul 3 mondial, care s-a calificat în optimi la Roland Garros după ce l-a învins pe americanul Sebastian Korda (locul 27 mondial), scor 6-4, 7-6 [5], 6-3, s-a declarat extrem de mulţumit de nivelul jocului

Vremea

București
acum

28°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/31°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
Iasi
acum

28°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/31°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/25°
lun.

20°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

14°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/23°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

25°
sâm.

15°/27°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

15°/23°