Unele judecătorii din ţară - spre exemplu la Iaşi, Brăila sau Craiova - au dat câştig de cauză clienţilor care au cerut suspendarea plăţii comisioanelor de risc pe perioada derulării proceselor în care cer eliminarea unor clauze din contractele de credite.
Mai mulţi clienţi au primit deja şi soluţii favorabile pentru eliminarea din contract a unor clauze, însă majoritatea proceselor sunt încă în derulare, potrivit datelor prezentate pe portalul Ministerului de Justiţie. Deciziile judecătoriilor sunt finale, însă pot fi atacate la instanţele superioare. În schimb, la Bucureşti, unde au fost intentante mai multe procese colective, băncile au avut câştig de cauză. Cele mai multe procese sunt deschise împotriva Volksbank şi BCR.
Cei care nu au semnat actele adiţionale create pe baza Ordonanţei de Urgenţă 50/2010 pentru modificarea contractelor de credit, şi pentru care s-a luat în considerare acceptarea tacită, mai pot să ceară în instanţă anularea lor şi modificarea contractelor iniţiale până pe 2 martie. Legea 288/2010, creată pe baza ordonanţei, prevede că actele adiţionale considerate acceptate tacit pot fi denunţate de clienţi până la 2 martie, situaţie în care se revine la forma iniţială a contractului. Astfel, clienţii pot cere în instanţă modificarea contractelor, invocând legislaţia mai veche în privinţa protecţiei consumatorului.
"Temeiul juridic al acţiunilor ce vizează anularea acestor clauze ca fiind abuzive nu rezidă în OUG 50/2010 ori în Legea 288/2010, ci în reglementările anterioare care interzic băncilor folosirea anumitor conduite de natură a influenţa decizia de tranzacţionare a consumatorului, decizie pe care altfel nu ar fi luat-o dacă ar fi cunoscut intenţia reală comercială a băncii", spune Kristine Balcan, avocat la Covaci şi Asociaţii din Brăila. Judecătoria Brăila a decis deja în câteva zeci de dosare suspendarea comisionulu