Încă din vremurile îndepărtate fugim după libertate, libertatea de a trăi, libertatea de a alege, libertatea de a ne exprima. Am folosit de multe ori expresia "Vreau să fac asta !", dar uneori mi-a fost mai greu decât mă aşteptam, faţă de momentele in care auzeam "Trebuie să faci asta !". Un mic exemplu (iniţial îndepărtat de ideea de mai sus), ar fi tema textului meu.
Nu mi s-a mai spus "Scrie despre asta !", ci doar "Scrie !", lucru care aparent m-a bucurat, ştiam că pot scrie despre orice, dar orice înseamnă totul şi totodată...nimic.
M-am intrebat după ce principii îşi trăiesc oamenii viaţa, câtor legi se supun (obligaţi de situaţii, din păcate), ce-i preocupă, unde vor să ajungă, cine sunt ei, cine suntem noi...Dincolo de norul bătrân al aparenţei, al banalităţii şi-al timpurilor trecute, oamenii au ajuns să se impartă in mai multe categorii, printre care regăsim: oamenii resemnaţi şi oamenii guvernaţi de întrebarea "De ce ?" şi-n permanentă agitaţie în găsirea unui "Pentru ca...". Pare că nici acum nu mi-am ales tema textului pe care îl scriu, însă m-am aplecat asupra unei idei, esenţiale din punctul meu de vedere : Prietenia cu sine! Trăim într-o lume în care nimic nu este sigur, în care ne integrăm mai putin uşor, in care cu toţii suntem într-o continuă căutare a liniştii interioare, linişte pe care o găsim in diferite momente ale vieţii, după ani de muncă sau poate...niciodată! Am ajuns să transformam zidul ce ne proteja instinctiv într-unul ce ne protejează acum cu bună ştiinţă, chiar de noi înşine. Ne este frică să ne deschidem in faţa cuiva, dar totuşi vrem prieteni, ne este frică să ne asumăm anumite riscuri, dar cu toate acestea vrem să câştigăm, ne este frică să simţim şi din cauza aceasta ajungem să n-o mai facem aşa cum ne-am fi dorit. Vrem să fim stăpâni pe noi înşine, dar nu ştim cum să ne cunoaştem.
Cu câţiva ani
