- Cultural - nr. 727 / 22 Februarie, 2011 In anul 1992, Academia Romana il propune pe poetul Grigore Vieru candidat la premiul Nobel pentru Pace. Motivatia acestei alegeri a fost facuta de catre academicianul Mihai Draganescu, presedintele de atunci al Academiei Romane, iar din aceasta transcriem un fragment: "Activitatea sa literara, politica, educativa, a facut din Grigore Vieru una dintre cele mai puternice personalitati luptatoare pentru drepturile omului in Republica Moldova, adesea viata sa fiind amenintata sau chiar in pericol, desi el s-a manifestat numai prin cuvant si blandete. In 1990 a fost ales membru de onoare al Academiei Romane pentru contributia sa la cultura romana, la unitatea culturala si spirituala intr-o Europa unita (…) Pentru valoarea operei sale si curajul neclintit pe drumul pe care a pornit, propun ca Grigore Vieru sa candideze la acordarea Premiului Nobel pentru Pace." Am putea adauga, cu siguranta, alte zeci si zeci de valorizari superlative si total indreptatite privitoare la omul, cetateanul si scriitorul Grigore Vieru, apartinand unor personalitati din cele mai variate domenii ale culturii umaniste, ale vietii publice romanesti. Ne multumim sa incheiem, insa, acest eseu cu atat de caldele cuvinte ale poetului Adrian Paunescu, un prieten apropiat si un reazam constant pe valurile vietii literare si ale istoriei, al lui Grigore Vieru. Imi place sa cred ca amandoi vegheaza in preajma lui Mihai Eminescu, iar de acolo, de sus, tustrei ne vegheaza destinul, istoria si cultura: "Poezia lui Grigore Vieru a facut mai mult pentru unitatea nationala a tuturor romanilor decat toti politicienii si decat toate armatele la un loc. Si pentru ca unitatea nationala nu este pe de-a-ntregul realizata, Vieru e o rana, iar poezia lui e o drama. Vieru e de pretutindeni din Romania. Romanii au impresia ca-l cunosc din tata-n fiu, recunoscand in gandire