Compania braşoveană Vectra Service, unul dintre constructorii centurii ocolitoare a municipiului Sibiu, a reuşit o performanţă rară, dacă nu unică în peisajul contractelor încredinţate de stat. A făcut o economie de 1 milion de euro la construirea secţiunii a doua a centurii Sibiului. În fapt, nu este vorba de o economie efectivă, ci de o supradimensionare a cantităţilor de materiale din caietul de sarcini. „Noi nu am facturat decât ce s-a băgat în autostradă", spune directorul de proiect al Vectra Service, Bogdan Partene.
Economie din start
Economia vine după ce Vectra Service a câştigat lucrarea după ce a oferit un preţ pe jumătate faţă de cel prevăzut în licitaţie. Compania Naţională a Autostrăzilor şi Drumurilor Naţionale din România (CNADNR) evaluase lucrarea la 18 milioane de euro, iar Vectra Service a licitat pentru 9,6 milioane de euro fără TVA. Din banii economisiţi, compania braşoveană va face mai multe lucrări suplimentare printre care câteva puncte de legătură între fostul drum judeţean 106 B şi drumul care asigură accesul la terenurile comunei Cristian.
Compania braşoveană Vectra Service, unul dintre constructorii centurii ocolitoare a municipiului Sibiu, a reuşit o performanţă rară, dacă nu unică în peisajul contractelor încredinţate de stat. A făcut o economie de 1 milion de euro la construirea secţiunii a doua a centurii Sibiului. În fapt, nu este vorba de o economie efectivă, ci de o supradimensionare a cantităţilor de materiale din caietul de sarcini. „Noi nu am facturat decât ce s-a băgat în autostradă", spune directorul de proiect al Vectra Service, Bogdan Partene.
Economie din start
Economia vine după ce Vectra Service a câştigat lucrarea după ce a oferit un preţ pe jumătate faţă de cel prevăzut în licitaţie. Compania Naţională a Autostrăzilor şi Drumurilor Naţionale din România (CNADNR) evaluase lucrarea la 18