Vremuri. Deși scandalurile izbucnisera, sotii Columbeanu au reusit destul timp sa salveze aparentele, afisandu-se adesea ca o familie fericita
Proces. Aceasta este cererea de chemare in judecata introdusa, luni, de Moni Columbeanu Megapetrecere. Nunta din 2006 a lui Irinel cu Monica a fost considerata evenimentul anuluiIrinel Columbeanu, în vârstă acum de 53 de ani, supranumit „milionarul de la Izvorani" şi cunoscut în cercurile mondene mai ales graţie relaţiilor cu femei frumoase şi celebre, precum Romaniţa Iovan sau Anna Lesko, avea să-i uimească pe mulţi în momentul în care îşi anunţa decizia de a o lua de nevastă pe tânăra Monica Gabor de la Bacău, care era, la acel moment, încă elevă. Şi-a urmat o nuntă ca-n poveşti, la reşedinţa milionarului, cu un spectaculos drum pe apă cu iahtul până la biserică şi invitaţi de marcă, eveniment care a costat peste 200.000 de euro.
În ciuda diferenţei de vârstă, cei doi păreau fericiţi şi şi-au jurat iubire veşnică. O vreme, toţi ochii curioşi aţintiţi pe cuplul Iri-Moni, n-au prea avut ce vedea. În paradis lucrurile păreau a merge minunat. Şi, pentru că tabloul nu era complet, la nici un an după căsătorie, în ianuarie 2007, a venit pe lume fetiţa lor, botezată, evident, după celebrul ei tată: Irina. La scurt timp după naştere, Moni nu s-a mulţumit doar cu statutul de mamă şi nevastă şi s-a dorit independentă. S-a dus la facultate, a început să încheie contracte şi să apară singură pe la televiziuni.
Odată cu „revoluţia" Monicăi, au început să apară şi zvonurile cu iz de scandal, iar cârcotaşii şi-au frecat bucuroşi mâinile. În luna octombrie 2007 a urmat o lovitură de imagine pentru soţii Columbeanu, moment incendiar supranumit „sex oral prin gaura cheii", secvenţe incredibile publicate la vremea respectică de Cancan, care demonstrau nu numai că lui Moni şi lui Iri le mergea bine, dar mai ales că n