Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românca dispărută în cutremur

Publicat in Adevarul, miercuri 23 februarie 2011 ·

Lia Harca, de origine română, dată dispărută în urma cutremurului din Noua Zeelandă este originară din Craiova. Ea a predat limba engleză timp de 15 ani la Colegiul „Carol I“, dar şi-a dat demisia în 2005, atunci când a părăsit ţara şi s-a stabilit în Christchurch, Noua Zeelandă.

„Este absolventă a liceului nostru, promoţia 1970. Este un profesor deosebit ca valoare, ca probitate morală. Suntem cu adevărat şocaţi de această veste. Sperăm să primim ştiri bune", a declarat Dan Mic, directorul Colegiului Naţional „Carol I".

Profesoara Cristina Coşoveanu a vorbit ultima dată cu Lia Harca acum o lună. „Îmi zicea că şi-a planificat să vină în ţară în aprilie ca să rezolve situaţia cu pensionarea. Sunt optimistă şi cred că va fi găsită în viaţă. Este o tipă extraordinară, sociabilă, volubilă, un profesionist.

În ţară era considerată unul dintre cei mai buni profesori de limba engleză. Dovadă şi faptul că a plecat cu contract să îşi exercite profesia într-o ţară vorbitoare de limbă engleză", a precizat Cristina Coşoveanu.

Profesoara s-a născut în Timişoara şi a absolvit studiile superioare la Universitatea A.I. Cuza din Iaşi. În Noua Zeelandă se mai află soţul şi fiul său cel mic.

Fiul cel mare, aflat în Craiova, aşteaptă şi el veşti bune. „Am reuşit să iau legătura cu tata şi cu fratele meu la vreo opt - nouă ore de la producerea cutremurului. Ei sunt bine, de mama nu se ştie nimic. Am sunat eu consulul din Canberra, dar mai mult decât datele făcute publice nu ştiu nici eu", a povestit Nucu Harca.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteorologică Cod roşu în Bucureşti

Mediafax acum 6 ore
Fenomenele avertizate în Capitală sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale care vor totaliza 30....40 l/mp, descărcări electrice. „Sistemul convectiv se deplasează dinspre vestul spre estul municipiului

UPDATE - Volodimir Zelenski: Ucraina şi Statele Unite au semnat cel mai puternic acord de la independenţa statului nostru / Ce prevede acordul

News.ro acum 4 ore
Acordul bilateral de securitate semnat cu Statele Unite confirmă fiabilitatea sprijinului Statelor Unite pentru independenţa Ucrainei, a declarat joi preşedintele Volodimir Zelenski, în timpul conferinţei de presă comune cu preşedintele Statelor Uni

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşţi şi Ilfov / Vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţii / Mesaj RO-Alert / Zboruri deviate / 200 de intervenţii ale pompierilor în

News.ro acum 4 ore
Meteorologii anunţă, joi seară, cod roşu de furtună în municipiul Bucureşti, dar şi în judeţul Ilfov, fiind emis mesaj RO-Alert. Pompierii au avut aproximativ 200 de intervenţii. UPDATE: ”Ca urmare a fenomenelor meteo, pe durata codurilor de vreme r

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum 7 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

Acţionarii Tesla au aprobat mega-plata de 56 de miliarde de dolari pentru Elon Musk

HotNews acum 8 minute
Mobilizarea Tesla şi a patronului său Elon Musk a dat roade: uriaşul său plan de remunerare în valoare de 56 de miliarde de dolari a fost din nou aprobat de acţionarii constructorului auto, după ce în ianuarie fusese anulat de justiţie, relatează AF

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 10 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 9 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

G7 a ajuns la un acord pentru un credit de 50 de miliarde de dolari destinat Ucrainei, din banii proveniți din activele rusești înghețate / Zaharova amenință cu un „răspuns foarte dureros”

HotNews acum 10 ore
Liderii statelor din G7, reuniţi în Italia, au ajuns joi la un „acord politic” asupra folosirii veniturilor rezultate din activele ruseşti îngheţate ca garanţii pentru deblocarea unui împrumut de 50 de miliarde de dolari destinat sprijinirii Ucraine

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 9 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Rusia acuzată de SUA, Marea Britanie și Canada de complot pentru influenţarea alegerilor din Republica Moldova

Ziare.com acum 6 ore
Rusia a fost acuzată joi, 13 iunie, de către Statele Unite, Marea Britanie şi Canada, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita

Vremea

București
acum

18°
vin.

17°/25°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/30°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

12°/26°
lun.

16°/29°
Constanta
acum

18°
vin.

17°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
lun.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
lun.

15°/26°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

19°/30°