Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Udrea: Ponta este regele sexgate-ului din PSD

Publicat in Romania Libera, miercuri 23 februarie 2011 · ·

Ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, susţine, într-o postare pe blogul său intitulată "Ponta - regele sexgate-ului din PSD", că preşedintele social-democraţilor are o obsesie chinuitoare în ceea ce o priveşte.

"Mă pomeneşte atât de des în ultima perioadă, încât nu poate fi vorba de altceva decât despre o obsesie chinuitoare pe care a dobândit-o în ceea ce mă priveşte. Astăzi mă proclama „regină" într-un context halucinant, care nu are nicio legătură mine", scrie Udrea pe blog.

Udrea răspunde declaraţiilor liderului PSD care a lansat ipoteza că ea ar fi "Regina" în scandalul mitei din vămi spunând că nu are nicio legătură cu vămile sau cu persoanele implicate în acest proces.

"Doar în mintea lui Victor Ponta este posibil ca Gheorghe Falcă, membru al partidului încă de la începuturile acestuia, şef de filială locală şi primar al Aradului în vremurile în care eu abia păşeam în politică, să fie omul meu sau protejatul meu. La fel şi Traian Igaş sau Sorin Blejnar sunt, în logica bolnavă a lui Ponta, asociaţi cu Gheorghe Falcă doar fiindcă sunt din aceeaşi organizaţie judeţeană. Si de aceea (???) toţi trei ar fi protejaţii mei (???). Las la o parte faptul că nu am cum şi nici de ce să îl protejez pe primarul Aradului, dar nu înţeleg ce legătură am eu cu vămile, în afară de faptul că am trecut de câteva ori graniţa cu paşaportul în mână, ca orice turist", explică Udrea.

Ministrul Dezvoltării îl caracterizează pe Ponta ca "un flăcău care a ajuns preşedinte de partid înainte de a depăşi faza concursurilor de frumuseţe terminate cu dosare penale de la organizaţia de tineret a PSD".

Elena Udrea lansează o serie de jigniri la adresa lui Victor Ponta, inclusiv că este regele sexgate-ului din partidul PSD.

"Victor Ponta este un ipocrit şi un farseur. El este bufonul curţii regelui. Nimic din ceea ce spune nu poate fi luat în considerare fiindcă to

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Modul în care companiile aeriene stabilesc preţurile biletelor de avion, analizat de Consiliul Concurenței

HotNews acum o ora
Consiliul Concurenţei a declanşat o analiză care vizează modul în care companiile aeriene stabilesc nivelul preţurilor biletelor de avion pentru rutele care au plecare din România. Pe AeroportFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei „Consiliul Concurenţei a

UPDATE - Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, cu urme de sânge, într-o lizieră de salcâmi / Unchiul ei, suspectat că a violat-o şi a ucis-o a fost prins / S-au tras focuri de armă

News.ro acum 3 ore
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost violată şi apoi ucisă de către unchiul său, Acesta

Monica Niculescu a câştigat turneul de la Strasbourg la dublu

News.ro acum 46 minute
Perechea Monica Niculescu/Cristina Bucşa (România/Spania) a câştigat, sâmbătă, proba de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 500 de la Strasbourg. Niculescu şi Bucşa au învins în finală echipa Asia Muhammad/Aldila Sutjiadi (SUA/Indonezia), sc

Fost lider de sindicat la o instituţie de stat, cercetat pentru lipsa a 350.000 de lei din cotizaţii

HotNews acum 58 minute
Fostul preşedinte al Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România, filiala Constanţa, este acuzat de delapidare. Acesta nu ar fi putut prezenta documente justificative pentru 350.000 de lei, bani proveniţi din cotizaţii. Vineri, poliţiştii şi procu

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum 5 ore
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

Ciolacu despre cazul foștilor generali SRI Coldea şi Dumbravă: Partidul principal al penalilor a devenit USR

HotNews acum 2 ore
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, sâmbătă, că în mandatul său de premier Justiţia funcţionează iar „principalul partid al penalilor a devenit USR”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / Malina Norocea Președintele PSD a făcut afirmaţia răspunzâ

Fenomen extrem de periculos: 60 de copii spălați cu insecticide de la începutul anului. Medic: Oamenii încep să aibă iniţiative din cauza prostiei

HotNews acum 54 minute
Starea fetiţei de 10 ani din Caraş-Severin care a ajuns la spital după ce mama a folosit în locuinţă o substanţă toxică, de uz veterinar, dar cu care a şi spălat-o, este foarte gravă, a declarat medicul Mihai Gafencu de la Spitalul Clinic de Urgenţă

Tribunalul București suspendă recuperarea prejudiciului în dosarul de corupție al lui Dan Voiculescu

HotNews acum 4 ore
Judecătorii au dispus suspendarea executării sentinţei penale în dosarul în care Dan Voiculescu a fost condamnat în 2014 la zece ani de închisoare pentru corupție, se arată într-o decizie a Tribunalului București publicată pe portalul justiției. Inf

Aterizare de urgență pentru elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian

HotNews acum 5 ore
Elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian a fost nevoit sâmbătă să efectueze o aterizare de urgenţă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, relatează AFP. Prim-ministrul armean Nikol Pașinian susține o conferință de

Sociologul Vasile Dîncu: În momentul acesta, sondajele arată că Mircea Geoană are o candidatură credibilă / Ar putea să fie în finala prezidenţială

News.ro acum 4 ore
Sociologul Vasile Dîncu (PSD) a explicat, sâmbătă, că Mircea Geoană este, în acest moment, un personaj credibil, având în vedere că ocupă cea mai înaltă funcţie deţinută de un român în sistemul internaţional. Dîncu a precizat că Geoană este apreciat

Vremea

București
acum

26°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/17°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

13°/23°
Constanta
acum

22°
sâm.

16°/22°
dum.

15°/19°
lun.

12°/16°
mar.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/23°
lun.

11°/19°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

28°
sâm.

12°/28°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°