Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Daniela Mache aduce bronzul verii pe chipurile ploieştenilor

Publicat in Adevarul, miercuri 23 februarie 2011 ·

La începuturi, cosmetica a fost pentru Daniela o pasiune care s-a transformat, în timp, într-o meserie pe care o practică cu multă plăcere.

Ca orice adolescentă preocupată de aspectul său, dar cu puţini bani în buzunar, Daniela Mache îşi făcea singură ritualurile de înfrumuseţate. Dexteritatea şi înclinaţia pentru acest domeniu au facut ca, în curând, Daniela să devină „cosmeticiana" tuturor prietenelor sale. „Eu le epilam, le pensam, le dădeam tot felul de sfaturi care îmi veneau natural, fără să fi avut studii în domeniu. Probabil este un fel de talent, atunci nu mi-am dat seama", spune Daniela cu modestie.

Recunoaşte deschis că cel care a ajutat-o să-şi aleagă drumul în viaţă a fost iubitul său, un cunoscut stilist din Ploieşti. „Poate că nu aş fi avut curajul să perseverez, dar când ai alături un om atât de minunat nu ai cum să nu reuşeşti", spune cosmeticiana.

Aşa se face că studiile de drept au fost abandonate în favoarea saloanelor de înfrumuseţare, iar alegerea este una inspirată. Iarna, unul dintre cele mai cerute servicii este cel de bronzare organică, iar Daniela reuşeşte să aducă pe chipurile clienţilor nostalgici arămiul pielii din mijlocul verii. „Bronzarea organică a pătruns de puţin timp în saloanele din România, de aproximativ doi ani, iar eu, ca şi cosmeticiană, sunt total de acord cu această metodă de înfrumuseţare care nu are nici un efect advers", explică Daniela.

Şi copiii vin la bronzat

Prin salonul de bronzare au trecut copii, femei însărcinate şi doamne şi domnişoare de toate vârstele. „Bronzul organic nu are contraindicaţii şi nu are efecte de deshidratare asupra pielii ori potenţiale efecte cancerigene, cum este cazul bronzului la solar. O soluţie specială este pulverizată pe corp şi faţă, cu ajutorul unui pistol special. Durează aproximativ 10 zile, după care se curăţă treptat, de aceea este indicat mai mult pe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dezbatere tensionată între Biden și Trump. „Are simţul moral al unei persoane depravate” VIDEO

Ziare.com acum 17 minute
Preşedintele Joe Biden şi fostul preşedinte Donald Trump s-au aflat joi seara în Atlanta pentru dezbaterea CNN care a început la ora locală 21.00 (vineri, ora 4.00, ora României), prima lor confruntare faţă în faţă înaintea alegerilor din noiembrie

Un tren care circula de la Praga la Budapesta s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia: cel puţin şase morţi şi cinci răniţi

Mediafax acum 6 ore
Cel puţin şase persoane au fost ucise şi alte cinci rănite după ce un tren de pasageri şi un autobuz s-au ciocnit la o trecere la nivel cu calea ferată din sudul Slovaciei, relatează The Guardian. Accidentul a avut loc imediat după ora 17:00 în apro

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 9 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 10 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 10 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 11 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Sondaj CNN: Majoritatea celor care au urmărit dezbaterea spun că Trump a câştigat în faţa lui Biden / Democraţii sunt disperaţi şi se întreabă dacă n-ar trebui înlocuit candidatul lor

News.ro acum 10 minute
Alegătorii înregistraţi care au urmărit dezbaterea de joi dintre preşedintele Joe Biden şi fostul preşedinte Donald Trump spun, în proporţie de 67% la 33%, că Trump a avut o performanţă mai bună, iar unii democraţi sunt atât de disperaţi de prestaţi

CNAS: De la 1 iulie, vor fi disponibile noi servicii de depistare şi confirmare a unor boli grave

Mediafax acum 13 ore
Potrivit unui comunicat al CNAS, principala noutate a modificărilor şi completărilor Contractului-cadru care vor intra în vigoare de la 1 iulie va consta în introducerea de pachete de servicii de care pot beneficia persoanele asigurate şi neasigurat

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum 9 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

Vremea

București
acum

21°
vin.

18°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

21°
vin.

19°/31°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/34°
Constanta
acum

21°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/31°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

19°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°