Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vrei sa devii mamă surogat? Vezi care sunt condiţiile

Publicat in Jurnalul, miercuri 23 februarie 2011 ·

Sarcina surogat va fi legală, potrivit unui proiect de lege privind reproducerea umană asistată medical, iniţiat de deputatul PDL Mihaela Şandru.

Astfel, vor putea apela la o mamă purtătoare femeile care vor fi diagnosticate medical că nu pot duce o sarcină la termen. Vor putea încheia un contract de surogat atât femeile singure cât şI cele căsătorite. Cuplul care apelează la mama purtătoare trebuie să fie căsătorit de cel puţin doi ani de zile, unul dintre soţI trebuie să fie cetăţean român, iar mama purtătoare nu poate fi donatoare de ovule pentru copilul purtat. În proiect se mai stabileşte ca trebuie folosit materialul genetic al cel puţin unuia dintre soţii beneficiari.

Pentru a fi mamă purtătoare o femeie trebuie să aibă cel puţin 20 de ani împliniţI şI cel mult 35 de ani, trebuie să aibă cel puţin un copil propriu, să fie declarată aptă din punct de vedere medical în urma investigaţiilor preliminare.

Contractul de surogat va fi semnat anterior implantării embrionului, mama purtătoare pierzându-şI dreptul natural asupra copilului născut din momentul semnării contractului de surogat.

Contractul de surogat se va încheia cu titlu gratuit. Mama purtătoare va putea primi însă bani de la viitori părinţI ai copilului pentru investigaţiile medicale preliminare, pentru îngrijirile medicale din timpul sarcinii, pentru transport, cazare şI mâncare.

După naşterea copilului, mama purtătoare şI soţul acesteia, dacă este cazul, vor accepta predarea copilului cuplului beneficiar renunţând la toate drepturile legale ce decurg din actul naşterii. De asemenea, viitori părinţI sunt obligeţI să să preia copilul indiferent de starea de sănătate a acestuia.

Cei care vor încheia contractul de surogat în scop de profit vor fi pedepsiţI cu închisoare de la 3 la 7 ani şI interzicerea unor drepturi.

AceeaşI pedeapsă o vor primi şI cei care vor face

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale și europarlamentare 2024. Campania electorală s-a încheiat sâmbătă dimineața. Ce nu mai au voie candidații și partidele să facă

HotNews acum o ora
Campania electorală, care a început pe data de 10 mai, s-a încheiat sâmbătă, la ora 7,00, românii cu drept de vot fiind aşteptaţi duminică la urne să îşi aleagă reprezentanţii în Parlamentul European şi pe cei în administraţia locală, scrie Agerpres

Un judecător de la Curtea Supremă din SUA recunoaşte sejururi de lux plătite de un miliardar republican

HotNews acum 25 minute
Unul dintre cei mai conservatori judecători de la Curtea Supremă a Statelor Unite, Clarence Thomas, a fost criticat pentru că a beneficiat de generozitatea unui miliardar republican. El a recunoscut că acest om de afaceri i-a plătit două sejururi de

Un echipaj ARSVOM intervine pentru preluarea unui marinar ucrainean, care acuză probleme cardiace. Bărbatul se află la bordul unui remorcher, în Marea Neagră

News.ro acum 39 minute
Un echipaj al Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) intervine pentru preluarea unui marinar ucrainean, aflat la bordul unui remorcher în Marea Neagră, în apropiere de Tuzla. Bărbatul acuză probleme cardiace.

Doi elevi au ajuns la spital, după o explozie produsă în atelierul unui liceu din Giurgiu

Ziare.com acum 30 minute
Doi elevi au ajuns la spital, cu arsuri, în urma unei explozii produse în atelierul Liceului Tehnologic "Dimitrie Bolintineanu" din oraşul Bolintin Vale, din judeţul Giurgiu. Alţi doi elevi şi două cadre didactice au primit îngrijiri la faţa locului

Trump s-a prezentat drept președintele ”crypto” la o strângere de fonduri din San Francisco

Ziare.com acum o ora
Candidatul republican la preşedinţie Donald Trump s-a prezentat drept un campion al criptomonedelor şi a criticat încercările democraţilor de a reglementa acest sector în timpul unei strângeri de fonduri din San Francisco, au declarat trei surse pre

În România contează totul, mai puţin alegerile europarlamentare, scrie POLITICO

HotNews acum o ora
În ultima zi de campanie electorală în România, alegerile pentru Uniunea Europeană au fost despre... alte alegeri, scrie POLITICO. Chestiunile legate de UE au fost absente din campanie, partidele luptându-se mai ales pe teme locale, cum ar fi corupţ

UPDATE - Premierul danez Mette Frederiksen a fost atacată în centrul oraşului Copenhaga. Un bărbat a fost arestat. Reacţii de şoc şi indignare în lumea politică daneză şi europeană

News.ro acum 9 ore
Prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, a fost atacată şi lovită de un bărbat, vineri seara, în centrul oraşului Copenhaga, a relatat agenţia de presă Ritzau, citând poliţia şi biroul premierului, relatează Reuters. Nu a fost clar, din informa

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. De ce este important Parlamentul European

News.ro acum o ora
Cetăţenii Uniunii Europene voteazî în perioada 6-9 iunie în cadrul alegerilor europarlamentare, pentru a-i desemna pe cei 720 de noi membri ai Parlamentului European (eurodeputaţi) pentru următorii cinci ani. De ce este important? Reuters încearcă s

Marcel Ciolacu: Sunt şocat de vestea atacului asupra prim-ministrului danez Mette Frederiksen. Violenţa nu îşi are locul în societăţile noastre

News.ro acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi-a exprimat solidaritatea cu prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, în urma atacului suferit. ”Violenţa nu îşi are locul în societăţile noastre”, a subliniat el. Ciolacu a afirmat, vineri noaptea, într-o postare pe

Casa Albă, înconjurată de garduri de protecție. Sunt așteptate ample manifestații pro-palestinieni în acest weekend

Ziare.com acum 2 ore
Activiştii pro-palestinieni care cer încetarea războiului din Gaza şi a sprijinului american pentru Israel intenţionează să înconjoare Casa Albă în timpul unui protest, în weekend, determinând măsuri de securitate suplimentare, inclusiv instalarea d

Vremea

București
acum

27°
sâm.

22°/33°
dum.

18°/33°
lun.

23°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

24°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/28°
lun.

18°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

27°
sâm.

19°/27°
dum.

19°/26°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

16°/25°
Timisoara
acum

24°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/30°