Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O româncă dispărută în urma cutremurului din Noua Zeelandă

Publicat in Romania Libera, miercuri 23 februarie 2011 ·

Update: Preotul român din Christchurch a declarat că femeia de origine română dată dispărută în urma cutremurului din Noua Zeelandă este profesoară de limba engleză. "Este vorba de o doamnă profesoară de limba engleză care preda într-o şcoală pentru elevi asiatici din clădirea CTV din centrul oraşului Christchurch şi care s-a prăbuşit în urma seismului", a declarat, pentru părintele Emanuel Crainic, paroh la Parohia Adormirea Maicii Domnului din Christchurch.

El a mai spus că femeia se numeşte Lia Harca şi că el a fost contactat de un fiu al acesteia din România care i-a spus că nu reuşeşte să o găsească. Părintele a precizat că nici fiul şi nici soţul acesteia din Christchurch nu reuşesc să ia contactul cu femeia."Deocamdată s-au reluat căutările în clădirea CTV cu ajutorul lămpilor de noapte, iar faptul că dânsa nu este nici printre victime este un semn dătător de speranţe", a spus părintele.

Acesta a adăugat că a mai fost contactat şi de alte persoane din România aflate în căutarea rudelor, însă potrivit informaţiilor existente până în acest moment, toţi ceilalţi români sunt în regulă.

O femeie de origine română s-ar putea afla printre victimele seismului produs în Noua Zeelandă, aceasta fiind dată dispărută în urma catastrofei, informează Mediafax.

Femeia care lucra ca educatoare, s-ar fi aflat, la momentul producerii seismului, într-o clădire care s-a dărâmat. Informaţia, oferită de unii membri ai comunităţii locale de români, nu a fost confirmată deocamdată de Ministerul de Externe.

După cutremur, comunitatea românească din Noua Zeelandă a început să caute informaţii despre posibile victime din rândul comunităţii, însă nu a reuşit să o găsească pe femeia de origine română. Reprezentanţii au sesizat autorităţile, dând-o dispărută.

Cel puţin 75 de persoane au murit şi alte 300 sunt date dispărute în urma cutremurului de luni din

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac cu cuţitul la Lyon: Patru oameni au fost răniţi, agresorul a fost arestat

News.ro acum 5 ore
Un marocan în vârstă de 27 de ani, care suferă de probleme psihiatrice, a fost arestat şi plasat în custodia poliţiei în urma unui atac cu cuţitul care s-a soldat cu patru răniţi în metroul din Lyon, duminică după-amiază, relatează AFP. Procurorul g

Universitatea Craiova a câştigat la penalty-uri barajul de Conference League cu U Cluj

Mediafax acum 4 ore
Meciul s-a terminat cu scorul 0-0 în 90 de minute şi 1-1 după 120 de minute. Golurile s-au marcat în minutul 120 (Houri), pentru olteni, şi 120+10 (Nistor), pentru ardeleni. Ambele de la punctul cu var. După ce au deschis scorul, gazdele au majorat

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum 6 ore
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

12 oameni au fost răniți în urma unor turbulențe, într-un avion al Qatar Airways care zbura de la Doha către Dublin

HotNews acum 9 ore
Douăsprezece persoane care călătoreau la bordul unui avion al companiei Qatar Airways, într-un zbor de la Doha către Irlanda, au fost rănite în timpul unor turbulențe, a anunțat duminică aeroportul din Dublin, adăugând că avionul a aterizat în sigur

Hamas a atacat cu rachete Tel Aviv pentru prima dată în ultimele luni

News.ro acum 6 ore
Hamas a lansat duminică rachete spre Tel Aviv, declanşând sirenele în centrul financiar al Israelului pentru prima dată în ultimele patru luni, în timp ce gruparea islamistă palestiniană a încercat să îşi arate puterea militară în ciuda ofensivei is

Marea Britanie: Conservatorii lui Rishi Sunak promit să reintroducă serviciul militar obligatoriu pentru tinerii de 18 ani, dacă vor câștiga alegerile

HotNews acum 9 ore
Partidul Conservator britanic, aflat la putere, a anunțat că va reintroduce serviciul militar național obligatoriu dacă va câștiga alegerile generale din 4 iulie, informează duminică AFP. Soldații britanici se deplasează de la Victoria Barracks până

Noul preşedinte taiwanez Lai Ching-te se declară pregătit să coopereze cu China în vederea unei ”reconcilieri”

News.ro acum 8 ore
Noul preşedinte taiwanez Lai Ching-te a întins din nou o mână Chinei, duminică, cu care vrea să redeschidă un dialog, şi a anunţat că vrea să acţioneze în vederea unei ”înţelegeri reciproce” şi unei ”reconcilieri” cu Beijingul, la două zile după înc

Ciolacu, către românii de peste hotare: Vă cer iertare că nu am fost în stare să vă ţinem acasă

Mediafax acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu a participat, duminică seara, la ceremonia dedicată Zilei românilor de pretutindeni. Prim-ministrul şi-a amintit de fratele său care imediat după Revoluţie a plecat în Germania, „în căutarea unei vieţi mai bune”. „Simt şi ac

De ce merg PSD și PNL pe liste comune la europarlamentare? Mihai Tudose: Era imposibil ca altfel să nu ne încăierăm. E realitatea, vreţi să vă mint frumos?

HotNews acum 7 ore
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a spus, duminică seară, că, dacă PSD şi PNL candidau pe liste separate, ar fi fost imposibil să nu se „încaiere”: „Asta e realitatea, vreţi să vă mint frumos?”. Mihai TudoseFoto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu „

Campioana din 2021, învinsă în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 4 ore
Barbora Krejcikova a fost eliminată în primul tur la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Viktorija Golubovic, scor 7-6(3), 6-4. Barbora KrejcikovaFoto: Phamai Techaphan / Shutterstock Editorial / Profimedia Barbora Krejcikova, el

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

13°
lun.

12°/19°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

13°/23°
Constanta
acum

13°
lun.

13°/17°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/22°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/20°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°