Mesajul a fost trimis. Multumesc!

51 la sută dintre români îl vor pe Boc

Publicat in Romania Libera, joi 24 februarie 2011 ·

Mai mult de jumătate dintre români doresc păstrarea în funcţie a premierului PDL, Emil Boc. Aceasta este concluzia unui studiu realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie din Cluj, condus de fostul ministru PSD al Informaţiilor Publice, Vasile Dâncu.

Obiectivul studiului a fost evaluarea agendei publice din luna februarie. Astfel, 84 la sută dintre români au auzit despre discuţiile dintre preşedintele Traian Băsescu şi partidele politice de la guvernare cu privire la posibila schimbare din funcţie a premierului Emil Boc. 51 la sută dintre respondenţi aderă în mică şi foarte mică măsură la această variantă, în timp ce doar 47 la sută dintre români ar fi de acord cu această variantă. Dintre cei care ar fi de acord cu schimbarea lui Emil Boc, cei mai mulţi l-ar dori pe Mugur Isărescu drept şef al Guvernului. Pe Victor Ponta l-ar dori doar 9 la sută, iar pe Klaus Iohannis l-ar vrea doar 6 la sută dintre români şef al Guvernului. 41 la sută dintre români nu au fost în stare să nominalizeze vreun candidat pentru funcţia de premier.

Care sunt şansele unui nou partid?

Cercetarea sociologică mai arată că 51 la sută dintre români cred că un nou partid politic în România ar avea şanse, în timp ce 46 la sută susţin contrariul. 40 la sută dintre români cred că noul partid ar trebui să fie de centru, 22 la sută optează pentru un partid de dreapta, iar 21 la sută pentru un partid de stânga. "16% dintre respondenţi nu reuşesc să încadreze doctrinar o viitoare formaţiune politică în România", afirmă Vasile Dâncu, directorul Institutului. Cercetarea a fost realizată în 18 februarie, pe un eşantion de 1.100 de personae,

Mai mult de jumătate dintre români doresc păstrarea în funcţie a premierului PDL, Emil Boc. Aceasta este concluzia unui studiu realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie din Cluj, condus de fostul ministru PSD

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tren care circula de la Praga la Budapesta s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia: cel puţin şase morţi şi cinci răniţi

Mediafax acum 6 ore
Cel puţin şase persoane au fost ucise şi alte cinci rănite după ce un tren de pasageri şi un autobuz s-au ciocnit la o trecere la nivel cu calea ferată din sudul Slovaciei, relatează The Guardian. Accidentul a avut loc imediat după ora 17:00 în apro

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 9 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

CNAS: De la 1 iulie, vor fi disponibile noi servicii de depistare şi confirmare a unor boli grave

Mediafax acum 13 ore
Potrivit unui comunicat al CNAS, principala noutate a modificărilor şi completărilor Contractului-cadru care vor intra în vigoare de la 1 iulie va consta în introducerea de pachete de servicii de care pot beneficia persoanele asigurate şi neasigurat

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 10 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 10 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum 9 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 9 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 8 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei sesizează Curtea Constituţională cu privire la modificările aduse Legii cetăţeniei

News.ro acum 11 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie anunţă, joi, că Secţiile Unite, cu participare a 70 de judecători, au decis sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la modificările aduse Legii cetăţeniei, apreciind că încalcă mai multe prevederi din Constitu

Vremea

București
acum

20°
vin.

19°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

21°
vin.

19°/31°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/34°
Constanta
acum

21°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/31°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

17°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°