Aeronava militară de transport C-130 Hercules, aparţinând Forţelor Aeriene Române, a aterizat joi, la ora 18.10, pe Aeroportul din Tripoli, Libia, iar cea de-a doua aeronavă, C-27 J Spartan a aterizat, la ora 19.00, pe Aeroportul La Valleta din Malta, potrivit MApN.
Ministerul a anunţat că operaţiunile de îmbarcare a cetăţenilor români sunt asigurate prin grija personalului diplomatic şi consular aflat în capitala Libiei.
Cele două aeronave militare româneşti au decolat joi, începând cu ora 13.30, de la Flotila 90 Transport Aerian Otopeni.
Guvernul a adoptat, miercuri, o hotărâre pentru aprobarea unor măsuri speciale, ca urmare a stării de criză şi urgenţă umanitară din Libia, iar ministrul apărării naţionale Gabriel Oprea a dispus
pregătirea celor două aeronave de transport aparţinând Forţelor Aeriene, pentru evacuarea cetăţenilor români aflaţi în Libia.
MApN şi MAE au luat în calcul executarea numărului de zboruri necesare pentru evacuarea din Libia a tuturor cetăţenilor români care au făcut sau vor facesolicitări în acest sens.
Aproape 130 de cetăţeni români au fost evacuaţi din Libia până acum, 15 dintre aceştia, aflaţi la Varşovia unde au ajuns cu un avion de linie polonez, urmând să sosească la Bucureşti joi seară.
"La nivelul Ambasadei României la Tripoli, au fost înregistrate 450 de cereri de asistenţă consulară şi informaţii, 220 fiind solicitări de informaţii privind modalitatea de părăsire a zonei", a precizat Doris Mircea, director general de comunicare în MAE, într-o conferinţă de presă.
Ea a adăugat că ambasada de la Tripoli a sprijinit pentru evacuare cetăţenii români care au solicitat acest lucru, ei fiind direcţionaţi către curse speciale organizate de state membre UE.
Potrivit lui Doris Mircea, până în prezent au fost evacuaţi 126 de cetăţeni români din Libia. În Libia se află aproximativ 500 de c