Şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Daniel Morar, a declarat joi, în conferinţa de presă privind bilanţul DNA, că decizia aducerii vameşilor de la Naidăş şi Stamora Moraviţa cu elicoptere a ţinut exclusiv de necesitatea respectării termenului de 24 de ore a ordonanţelor de reţinere.
Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a spus că "aşa au fost sesizările, au fost dosarele la Secţia I, la Secţia II, iar ei au manageriat".
"Iar cu elicoptere, dacă s-a întâmplat în două cazuri, au fost chestiuni strict legate de încadrarea în termenul de 24 de ore, de încadrarea în termenul în care trebuia să mergem la instanţe", a explicat Daniel Morar decizia de aducere cu elicoptere ale MAI a vameşilor, pentru a fi audiaţi la Bucureşti.
Şeful DNA a precizat că, din cauza calităţii unora dintre ofiţerii care au fost inculpaţi, competenţa acestor cazuri a revenit instanţei Curţii de Apel.
Daniel Morar a mai spus că în mod obligatoriu recursurile se judecau la instanţa supremă, care are sediul tot în Capitală, în timp ce transportul celor arestaţi la alte curţi de apel din ţară apropiate teritorial de vămile unde s-au făcut descinderi ar fi costat statul la fel de mult sau poate chiar mai mult decât a costat implicarea elicopterelor MAI.
"Erau dosare de competenţa Curţii de Apel, toate recursurile se judecă şi s-au judecat la Înalta Curte, deci, chiar dacă am fi mers acolo, ei trebuiau aduşi apoi aici. Deci, am analizat bine şi e bine că au fost aduşi aici", a explicat Daniel Morar.
Întrebat de ce în cazul Vămii Albiţa au fost reţinuţi doar poliţişti de frontieră, nu şi vameşi, procurorul şef al DNA a răspuns: "Pentru poliţişti am avut probe".
Morar a mai spus că în 2005 - 2010 au fost inculpate 130 de persoane, 80 de vameşi şi 50 de politişti de frontieră, iar 20 dintre aceştia au fost condamnaţi. El a precizat că la acea