La propunerea Ministerului Sănătăţii, Executivul a aprobat Hotărârea de Guvern privind aprobarea Planului naţional de paturi pentru perioada 2011 - 2013. Astfel, România va avea 6,02 paturi la mia de locuitori.
În premieră, Ministerul Sănătăţii a elaborat Planul Naţional de Paturi pentru perioada 2011 - 2013, astfel încât România să se apropie în următorii trei ani de un număr de 5,61 paturi la mia de locuitori, cât este media europeană. Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, spune că măsura trebuia implementată încă din 2006, conform prevederilor Legii nr 95/2006, a reformei în Sănătate, astfel că, pentru prima dată echipa Ministerului Sănătăţii propune un document, pe termen mediu, care stabileşte numărul de paturi atât din unităţile publice, cât şi din cele private pentru care casele de asigurări de sănătate vor încheia contracte de furnizare de servicii medicale. “Era nevoie de un asemenea Plan pentru a stabili un echilibru în sistem şi o concurenţă la contractare. De asemenea, prin această măsură introducem predictibilitate în sistem”, susţine ministrul Sănătăţii.
Conform actului normativ, pentru acest an, numărul total de paturi aprobat pentru contractare este de 129.524, faţă de 134.760 în 2010, ceea ce înseamnă 6,02 paturi la mia de locuitori.
Totalul numărului de paturi contractate scade treptat în următorii ani, astfel încât în 2012, numărul maxim de paturi finanţate va fi de 125.639, adică 5,84 paturi la mia de locuitori, iar în 2013 va fi de 123 127, adică 5,72 paturi la mia de locuitori.
Detalierea pe judeţe a numărului de paturi aprobat pentru contractare cu Casele de Asigurări de Sănătate, atât pentru segmentul spitalelor publice, cât şi pentru cele private, se va face anual, până în 30 septembrie, prin ordin de ministru. Numărul total de paturi, detaliat pe judeţe, se aplică începând de la 1 aprilie. La propunerea Ministerul