Cei 32 de poliţişti de frontieră de la Vama Albiţa arestaţi preventiv sub acuzaţia de pentru luare de mită în formă continuată şi sprijinire a unui grup infracţional organizat vor fi suspendaţi din funcţii până la definitivarea proceselor, a anunţat, joi, conducerea Poliţiei de Frontieră Vaslui, potrivit Mediafax.
În baza comunicării oficiale care urmează să fie transmisă de către Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Vaslui îi va suspenda din activitate pe cei 32 de poliţişti aflaţi în arest preventiv pentru 29 de zile şi cercetaţi pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată şi sprijinire a unui grup infracţional organizat.
În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi 21 de poliţişti de frontieră cercetaţi în cazul Albiţa, aceştia vor fi puşi la dispoziţia inspectorului şef al IJPF Vaslui, urmând să aibă alte atribuţii decât cele pe care le-au avut până acum, respectiv controlori vamali.
"Aşteptăm comunicarea oficială de la DNA prin care să fim informaţi cu privire la cei 32 de angajaţi ai IJPF Vaslui, informare în baza căreia se va putea lua măsura suspendării din funcţie. Ceilalţi 21 de poliţişti de frontieră au obligaţia de a se prezenta la serviciu, unde vor avea doar activităţi administrative. Desigur, armamentul le-a fost retras şi nu vor mai merge în misiuni şi nici nu vor mai avea activităţi de control în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa", a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al IJPF Vaslui, Irina Mirică.
Potrivit sursei citate, o parte dintre poliţiştii de frontieră vasluieni cercetaţi în stare de libertate şi-au luat deja concedii medicale sau de odihnă pentru perioada imediat următoare.
Curtea de Apel a dispus arestarea a 32 de poliţişti de frontieră de la Vama Albiţa, iar alţi 21 de poliţişti de frontieră sunt cercetaţi în libertate.
Potrivi