Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Totul trebuie subordonat pentru preşedintele Traian Băsescu

Publicat in Cotidianul, joi 24 februarie 2011 ·

O înregistrare scăpată probabil intenţionat în presă s-ar putea să fie fatală pentru guvernul Boc şi preşedintele Traian Băsescu.

Interesele lui Traian Băsescu, mai presus decât interesul naţional

Ieşirea din criză, reformarea instituţiilor statului, reducerea şomajului, măsuri pentru creşterea calităţii serviciilor, măsuri pentru creşterea salariilor şi pensiilor scăzute, măsuri de protecţie socială, iminentele creşteri de preţuri, deficienţele din domeniul sănătăţii, slaba calitate a actului de educaţie sunt câteva dintre priorităţile României şi ale românilor. Declarativ - pe toate canalele tv şi în presa scrisă şi online -, preşedintele Traian Băsescu, premierul Emil Boc şi colegii săi din guvern, vectorii de imagine din PDL, susţin că acestea sunt priorităţile lor. În realitate, cei enumeraţi mai sus au cu totul alte priorităţi, care nu au nici o legătură cu România şi românii.

Iată care este prioritatea zero declarată de premierul Emil Boc: "Preşedintele va trebui să aibă, în decembrie 2012, 50 plus un vot din partea actualei coaliţii. Adică PDL, UDMR, UNPR şi grupul minorităţilor naţionale. Acesta este obiectivul la care mă gândesc în fiecare zi"! Da, aceasta este prioritatea celor care conduc România astăzi. Totul trebuie subordonat pentru preşedintele Traian Băsescu, totul trebuie subordonat pentru ca în ultimii doi ani de mandat, 2013 şi 2014, preşedintele Traian Băsescu să nu aibă nici o problemă în a conduce ţara cum vrea el. Evident, în paralel, totul trebuie subordonat şi pentru binele partidului de guvernământ, aşa reiese din discursul integral al premierului. România, românii nu mai contează!

O declaraţie pentru liniştea premierului

Declaraţia de mai sus a fost făcută de premierul Emil Boc la întâlnirea de marţi 22 februarie de la Palatul Parlamentului cu senatorii şi deputaţii PDL. O înregistrare a unui fragment din disc

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Euro 2024 a început. Scorul meciului Germania - Scoţia a devenit 5-1 / Tricolorii urmăresc împreună partida de deschidere - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Campionatul European de fotbal a început, vineri, la Munchen, cu meciul Germania - Scoţia, din grupa A. Partida este arbitrată de francezul Clement Turpin. UPDATE - Scorul este 5-1, după ce pentru germani a înscris şi Can ‘90+3. UPDATE - Scorul de d

Nicuşor Dan: Vreau să mă concentrez pe Bucureşti. În principiu, îmi doresc un al treilea mandat

HotNews acum 5 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a obţinut al doilea mandat în urma alegerilor locale din 9 iunie, respinge din nou idea unei candidaturi la alegerile prezidenţiale, afirmând că doreşte să se concentreze pe problemele Bucureştiului ş

Președinții de filială au susținut în unanimitate ca PNL să aibă propriul candidat la prezidențiale

Ziua Constanta acum 7 ore
PNL a stabilit să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale în cadrul unei reuniuni unde au fost analizate rezultatele alegerilor din 9 iunie şi perspectiva următoarelor scrutinuri din acest an, la care au participat liderii filialelor judeţ

Oficial SUA la București: România ”are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii”

Ziare.com acum 3 ore
Ambasada SUA precizează că încheierea cu succes a exerciţiului Ramstein Legacy24, desfăşurat în perioada 3-14 iunie, în poligonul Capu Midia, demonstrează că România "are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii şi teri

Nicușor Dan despre inundațiile de după furtună: ”În 90% din localităţile din lume este depăşit sistemul de canalizare pentru astfel de fenomen”

Ziare.com acum 5 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, vineri seară, 14 iunie, că inundaţiile care apar din cauza căderilor mari de precipitaţii într-un timp foarte scurt nu pot fi evitate şi apar în majoritatea oraşelor lumii, sistemul de canalizar

Vladimir Putin a anunțat câți militari ruși participă la ofensiva din Ucraina. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale"

Ziare.com acum 4 ore
Aproximativ 700.000 de militari ruşi participă în prezent la ofensiva din Ucraina, a anunţat vineri, 14 iunie, preşedintele rus Vladimir Putin, transmite France Presse. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale", a declarat

Prinţesa Kate participă sâmbătă la un eveniment regal, prima sa apariție publică după ce a fost diagnosticată cu cancer / Despre lupta cu boala: „Nu am ieșit încă din impas”

HotNews acum 4 ore
Prințesa de Wales a Marii Britanii, Catherine, spune că face „progrese bune” în tratamentul împotriva cancerului și anunță totodată că va lua parte, sâmbătă, la tradiţionala paradă militară „Trooping the Colour”, organizată cu ocazia zilei de naşter

Horoscop sâmbătă, 15 iunie. Zodia care are tendința de a arunca banii pe fereastră

Adevarul acum 5 ore
Pentru sâmbătă, 15 iunie, Lorina, astrologul Click!, a realizat predicții complete în cazul fiecărei zodii a horoscopului. O zodie este sfătuită să nu amestece viața amoroasă cu afacerile, în timp ce un nativ se simt expus din punct de vedere financ

Al doilea Sistem Patriot a fost operaționalizat în România. Ce înseamnă pentru securitatea țării

Ziare.com acum 10 ore
Al doilea Sistem Patriot al Rmâniei a fost operaționalizat vineri, 14 iunie, la poligonul Capu Midia. Poligonul de la Capu Midia, situat în zona Mării Negre, a fost gazda testelor pentru cea de-a doua baterie Patriot, menită să asigure protecția fla

CIO: AI va şterge postările injurioase la adresa sportivilor la Jocurile Olimpice de la Paris

News.ro acum 5 ore
Comitetul Internaţional Olimpic va utiliza inteligenţa artificială pentru a bloca orice abuz pe reţelele de socializare la adresa celor 15.000 de sportivi şi oficiali la Jocurile Olimpice de la Paris de luna viitoare, a declarat vineri preşedintele

Vremea

București
acum

18°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
Iasi
acum

17°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

18°/26°
lun.

20°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
Timisoara
acum

14°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

18°/30°
mar.

18°/31°