Cum era de aşteptat, actualul context economic a avut influenţe în ceea ce priveşte evoluţia infracţionalităţii în judeţ. Astfel, în ultimele luni procurorii timişeni au înregistrat o creştere a cazurilor de furturi minore, precum şi a infracţiunilor comise de minori proveniţi din familii marcate de probleme materiale.
Copiii crizei
Potrivit datelor centralizate de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, pe parcursul ultimelor luni a existat un număr destul de mare de infracţiuni comise de către minori provenind din familii dezorganizate, sau marcate de probleme materiale. Astfel, în 2009, de la această unitate de Parchet au fost trimişi în judecată 146 de minori, ce au comis infracţiuni de natură şi periculozitate diferite.
Astfel, pentru infracţiuni de tâlhărie, în 2010 au fost trimişi în judecată 23 de inculpaţi minori, iar 11 au fost arestaţi, faţă de şase inculpaţi minori în 2009. Pentru vătămare corporală cu intenţie, în 2010 au fost trimişi în judecată nouă inculpaţi minori, faţă de anul 2009 când au fost trimişi în judecată patru inculpaţi minori.
„Din dosarele soluţionate se desprinde concluzia că infracţionalitatea juvenilă se datorează, în principal, condiţiilor grele de viaţă ale minorilor care provin din familii dezorganizate, cu posibilităţi materiale modeste, în care se manifestă o lipsă totală de supraveghere din partea celor cărora le revine aceasta obligaţie şi grave carenţe educaţionale. Cea mai mare parte din minorii care au săvârşit infracţiuni nu au frecventat niciodată şcoala sau au întrerupt-o ca urmare a dezorganizării familiei sau a lipsei de venituri”, precizează procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.
Infracţiunile minore nu mai scapă cu pedepse administrative
Din cauza creşterii numărului de infracţiuni minore (