Unii bombănind, alţii cu zâmbetul pe buze, orădenii au ieşit la deszăpezirea trotuarelor, în această dimineaţă. Şoferii care au trebuit să ajungă la timp la muncă au fost cei care au pierdut însă minute bune curăţând zăpada de pe maşini, dar mai ales în traficul îngreunat din cauză că utilajele RER au ieşit la deszăpezire abia joi seară.
Răzvan Carţiş (5 ani) a fost unul dintre orădenii fericiţi să vadă ditamai stratul de zăpadă, pe maşina tatălui său, transformând deszăpezirea într-o joacă. Angajaţii pe care şefii i-au pus să cureţe zăpada de pe trotuare nu au fost însă la fel de încântaţi, dar şi-au făcut datoria, cu zel.
Dă click pe poză pentru a vizualiza o galerie foto
Fără drumuri blocate
La această oră, în Bihor se circulă "în condiţii de iarnă", potrivit informaţiilor primite de la Serviciul de Poliţie Rutieră Bihor. Poliţiştii spun că deocamdată nu sunt drumuri blocate şi că orădenii pot ajunge fără probleme la Arieşeni, Piatra Craiului, dar şi la Valea lui Mihai.
Perfect pentru schi
Adrian Marin, vicepreşedinte Salvamont-Salvaspeo Bihor, a spus că în zona judeţului nostru nu sunt probleme. " Deocamdată ne bucurăm de zăpadă, pentru schi", a spus Adrian Marin, subliniind că echipele Salvamont vor fi prezente în weekend la Stâna de Vale şi la Vârtop, la pârtia nouă.
Dă click pe poză pentru a vizualiza o galerie foto
Maşinile au ieşit la deszăpezire abia ieri seară
Şoferii care s-au grăbit astăzi spre serviciu au pierdut minute bune curăţând zăpada de pe maşini, dar mai ales în traficul îngreunat din cauză că utilajele RER nu au putut ţine ritmul cu ninsoarea. "Ieri, pe la ora 20.00, am fost cu maşina în oraş. Am pornit din cartierul Decebal spre Calea Aradului, iar de acolo am mers în Nufărul, dar nu am întâlnit un singur utilaj de deszăpezire. Toate străzile erau cu zăpadă", a relatat Florin