Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputatul PDL Clement Negruţ a demisionat din partid

Publicat in Jurnalul, vineri 25 februarie 2011 ·

Deputatul democrat-liberal de Alba Clement Negruţ a anunţat vineri într-o conferinţă de presă că a demisionat din partid, după ce în urmă cu aproape două săptămâni a renunţat şi la funcţiile politice deţinute în organizaţia judeţeană. Negruţ a spus că şi-a dat demisia de onoare din PDL fiindcă i s-a cerut onoare şi în consecinţă a făcut acest pas. "În ultimele două săptămâni am fost atacat şi terfelit în fel şi chip", a afirmat deputatul de Alba.

După ce a demisionat din funcţiile politice deţinute, Clement Negruţ a declarat acum două săptămâni că rămâne simplu membru al PDL. Parlamentarul a precizat că şi-a dat demisia nemulţumit de modul în care au decurs alegerile Consiliului de Coordonare Judeţean Alba, susţinând că acestea au fost nedemocratice şi că au fost o mascaradă. Potrivit unor surse, Negruţ este curtat de PSD şi de PC. Clement Negruţ este al doilea deputat democrat-liberal de Alba care a demisionat din partid înultima jumătate de an, după Călin Potor, devenit între timp membru al Partidului Naţional Liberal. Negruţ a declarat ca a-şi da demisia este "un moment greu". Parlamentarul a susţinut că nu doreşte să îşi atace foştii colegi de partid, dar spune că nu poate să nu facă referiri la cele declarate de conducerea PDL Alba după ce el a renunţat la funcţiile politice deţinute. "Am vrut să fac de atunci acest gest, dar am aşteptat să mă liniştesc, am aşteptat să văd nişte oameni care vin să stăm de vorbă. Dar m-am înşelat amarnic. (...) În schimb, am fost atacat şi terfelit în fel şi chip. Mi-au cerut onoare, spunând că, dacă am onoare, să fac paşii până la sfârşit. Mi-au cerut un lucru pe care îl am - onoare - şi astăzi mi-am depus demisia de onoare din PDL", a declarat Negruţ.

Deputatul democrat-liberal de Alba Clement Negruţ a anunţat vineri într-o conferinţă de presă că a demisionat din partid, după ce în urmă cu aproape două săptămâni

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum o ora
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

Fostul şef al SRI Eduard Hellvig vorbeşte despre concertele formaţiei Coldplay, la care a fost invitat şi artistul Babasha, şi alegerile locale: Mi se pare că a avut cel mai sincer discurs politic dintre toţi interpreţii săptămânii

News.ro acum 52 minute
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig vorbeşte despre concertele susţinute de Coldplay şi alegerile locale, afirmând, în acest context, că a auzit pentru prima dată de artistul Babasha. ”Mi se pare că a avut cel mai

Suedia anunță că un avion militar rusesc i-a încălcat spațiul aerian. Anunțul făcut de autoritățile celei mai noi țări NATO

Ziare.com acum 13 minute
Un avion militar rusesc a încălcat, pentru scurt timp, spaţiul aerian al Suediei, vineri, 14 iunie, la est de insula Gotland în Marea Baltică. Acesta a fost interceptat de radarele suedeze, au anunţat sâmbătă, 15 iunie, forţele armate ale țării nord

Aur pentru România la Campionatele Europene de Canoe de la Szeged

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sport, Cătălin a făcut o cursă extraordinară şi l-a învins din nou pe cehul Martin Fuksa, fiind cronometrat cu timpul de 4:03,010. Cătălin Chirilă s-a calificat în toate cele trei finale ale probelor la care s-a în

Kevin Campbell, fost atacant al echipelor Arsenal şi Everton, a murit la 54 de ani

News.ro acum o ora
Fostul atacant al echipelor Arsenal şi Everton, Kevin Campbell, a decedat la vârsta de 54 de ani, după o scurtă boală, a anunţat clubul londonez. Campbell a marcat 148 de goluri în 542 de meciuri la opt cluburi de-a lungul carierei sale. Everton a d

MAE: Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la Adunarea Parlamentară a OSCE, care se va desfăşura în România

News.ro acum 45 minute
Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, care se va desfăşura în România, între 29 iunie şi 3 iulie, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE). ”Decizia părţii

Învestit preşedinte al Slovaciei, Peter Pellegrini promite că va reuni ţara

G4Media acum o ora
Peter Pellegrini a depus jurământul sâmbătă în calitate de preşedinte al Slovaciei, promiţând că va reuni ţara, care este puternic divizată din punct de vedere politic şi zguduită de tentativa de asasinat asupra premierului Robert Fico în urmă cu o

Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, 26 de ani, a murit

Mediafax acum 3 ore
Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, în vârstă de 26 de ani, a fost găsit mort sâmbătă într-un apartament din Budva, relatează Reuters, citând cotidianul muntenegrean Vijesti. Cauza şi circumstanţele decesului nu

Kate Middleton, prima apariție publică oficială după ce a fost diagnosticată cu cancer! Avem imaginile zilei!

Cancan acum o ora
În cursul zilei de sâmbătă, 15 iunie 2024, Kate Middleton a marcat o apariție publică memorabilă. Este prima oară când Prințesa de Wales ia parte la un eveniment oficial, după ce a fost diagnosticată cu o boală grea, și anume cancer. Astăzi, soția P

George Simion, liderul AUR, candidatul partidului pentru funcţia de preşedinte al României

Ziua Constanta acum 5 ore
Consiliul Naţional de Conducere al Alianţei pentru Unirea Românilor a decis sâmbătă, 15 iunie 2024, cu unanimitate de voturi, ca preşedintele partidului, George Simion, să fie candidatul AUR pentru funcţia de preşedinte al României. ''Sâmbătă, 15 i

Vremea

București
acum

27°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
Constanta
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

26°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/31°