Cum funcţionează textul literar? Prin ce mijloace îl emoţionează pe cititor? La aceste întrebări am să încerc să răspund în serialul de faţă.

Acesta este conceput sub forma unui dialog. Cele două personaje angajate într-o lungă discuţie în paginile lui sunt imaginare. Primul în ordinea venirii în scenă, să-i spunem domnul "Italice" (replicile sale sunt tipărite cu litere aplecate), este un tânăr generic, care are încă multe de învăţat, dar care, în stilul binecunoscut al tinerilor, contestă sau măcar pune sub semnul îndoielii adevărurile care i se transmit (spre deosebire însă de mulţi tineri reali, el are fair-play şi o dorinţă reală de a înţelege). Al doilea, domnul "Drepte", este un iubitor de literatură mai experimentat, dispus să asculte şi să examineze şi opinii diferite de ale lui (la rândul lui, acest domn se deosebeşte de specialiştii reali prin răbdarea de a explica pe înţelesul oricui ceea ce ştie). Subiectul discuţiei îl reprezintă, repet, mecanismul prin care se produce, cu ajutorul cuvintelor, emoţia estetică. - Dacă vrei să compui o povestire ştiinţifico-fantastică, te rog s-o faci în solitudine, după…program. Acum avem de susţinut o discuţie serioasă. - Ai ceva împotriva literaturii ştiinţifico-fantastice? - Nu. Am ceva împotriva devierilor de la sensul de bază al unei demonstraţii. Să recapitulăm, deci. Din dialogul de până acum rezultă că nu ai de ales şi recunoşti pierderea treptată a actualităţii unei opere literare. Bineînţeles că fiecare reprezintă o contribuţie, cum ai spus, dar ca realitate de sine stătătoare se perimează, lent, până la anulare din cauza necontenitei evoluţii a limbii ca şi din cauza căderii în desuetitudine a realităţii istorice din care a fost luată "materia primă" necesară constituirii realităţii artistice. - Procesul se desfăşoară, în orice caz, foarte încet. Sunt atâtea creaţii literare rămase din Antichitate