Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Naveta Discovery în ultima sa misiune

Publicat in Ziua Veche, vineri 25 februarie 2011 ·

Naveta Discovery, având la bord şase astronauţi, a fost lansată spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS) joi, la ora 21.53 GMT, de la Centrul spaţial Kennedy din Cape Canaveral (Florida), pentru ultima sa misiune în spaţiu.

Lansarea a fost amânată cu trei minute din cauza unei defecţiuni tehnice care a fost rezolvată foarte repede, notează Mediafax.

Cel puţin patru bucăţi de spumă izolatoare s-au desprins de pe navetă în timpul urcării pe orbită, însă niciuna nu a reprezentat un pericol pentru Discovery, informează NASA. Bucăţile de spumă izolatoare care se desprind de navete în timpul lansărilor a reprezentat o sursă de nelinişte pentru NASA, mai ales pentru că acesta a fost motivul pentru care naveta Columbia s-a dezintegrat, în 2003, la intrarea în atmosferă.

La începutul lui ianuarie, NASA a anunţat că a reuşit să remedieze problema fisurilor din rezervorul extern al navetei Discovery şi că intenţionează să o lanseze spre ISS pe 24 februarie.

Lansarea navetei Discovery a fost amânată de mai multe ori, începând din noiembrie 2010, din cauza unei scurgeri de hidrogen în timpul umplerii cu combustibil a rezervorului extern.

Aceasta a fost a 133-a lansare a unei navete americane în cei 30 de ani ai acestui program al NASA. Acesta este ultimul zbor pentru Discovery şi, totodată, al 39-lea pentru navetă, cea mai veche din flota spaţială a NASA.

Aceasta este, de asemenea, penultima sau antepenultima lansare a unei navete americane, înainte de retragerea lor din circulaţie şi trimiterea la un muzeu tehnic, din cauza costurilor operaţionale mari. NASA vrea să economisească bani pentru a dezvolta noi vehicule capabile să călătorească dincolo de orbita ISS.

Ultimul zbor al unei navete americane va fi efectuat, în principiu, de Endeavour, cel mai probabil pe 19 aprilie. O lansare suplimentară a unei navete americane – Atlantis – ar pu

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bihor - Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea, salvaţi de pompierii militari

News.ro acum 27 minute
Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea au fost salvaţi sâmbătă seară de pompierii militari

Punctele temporare de trecere a frontierei din vestul ţării, deschise şi duminică

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Punctele temporare de trecere a frontierei vor fi deschise duminică, la cererea autorităților maghiare, în contextul desfășurării alegerilor, a anunțat Poliția de frontieră. „La solicitarea autorităților maghiare, în cursul zilei de dum

A început votul în Diaspora. La ora 22.00, ora României, s-a deschis secţia din Noua Zeelandă

Mediafax acum 58 minute
Votarea a început la ora 22.00, ora României, când s-a deschis prima secţie de votare, organizată la Auckland, Noua Zeelandă. Duminică, la ora 00:00, ora României, se vor deschide secţiile de votare din Australia, urmate de cele din Republica Coreea

Lumea presei este în doliu. A murit Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere

Ziare.com acum 16 minute
Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (Reporters Sans Frontieres, RSF), a murit sâmbătă, 8 iumie, la vârsta de 53 de ani, a anunţat organizaţia care apără libertatea presei în lume, informează AFP. Francezul

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 5 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

Hunedoara: Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce un bărbat i-a oferit unei bătrâne o sumă de bani pentru a o determina să îl voteze la alegerile locale de duminică

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, s-au autosesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare un bărbat dezvăluia că o bătrână din comuna Pui a primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a o determina pe aceasta să îl voteze la al

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Hamas spune că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 200 de morţi

News.ro acum 4 ore
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 6 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

Alegeri locale şi europarlamentare în Timiş. Cum poţi afla secţia la care trebuie să votezi

Press Alert acum 6 ore
< p> Duminică, 9 iunie, au loc alegeri europarlamentare şi alegerile pentru autorităţile publice locale. Secţiile de votare se deschid la ora 7.00 şi se închid la 22.00, dar există posibilitatea extinderii programului până la miezul nopţii dacă se f

Macron: Franţa şi SUA îşi intensifică eforturile pentru a preveni o escaladare în Orientul Mijlociu

Mediafax acum 2 ore
„Ne dublăm eforturile împreună pentru a evita o explozie regională, în special în Liban”, a declarat Macron într-o declaraţie comună cu Joe Biden în timpul vizitei de stat a preşedintelui american în Franţa. Franţa şi Statele Unite au lucrat în ulti

Vremea

București
acum

22°
sâm.

22°/33°
dum.

18°/33°
lun.

22°/37°
mar.

20°/36°
Iasi
acum

22°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
mar.

18°/32°
Constanta
acum

20°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/28°
lun.

17°/29°
mar.

15°/28°
Timisoara
acum

22°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

17°/30°