Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Această Elena Udrea de Brăila

Publicat in Vocea Brailei, vineri 25 februarie 2011 ·

Aţi observat cât de prezent este, în ultima vreme, deputatul PDL Eugen Bădălan în viaţa publică din Brăila. După ce mai bine de juma de an nu l-a văzut nici naiba la faţă, deputatul Bădălan a ajuns acum să organizeze şi câte trei conferinţe de presă zilnic. Exagerez, desigur, dar săptămânal tot îl văd cu poză în ziare pe fostul mare conducător al Armatei Române.

Băi, te pomeneşti că l-o fi apucat hărnicia pe Bădălan, că vrea să mişte şi el un pai de chibrit pentru oraşul ăsta - am zis eu în sinea mea. Ori poate că omu' o fi fost lovit de vreo criză de personalitate şi acum se crede vreun Lech Walesa, născut pentru a-şi sluji poporul. Aiurea! Deputatul Bădălan are fix aceleaşi apucături ca şi până acum, doar că şi-a variat un pic repertoriul. Adică nu mai cântă în strună doar la 2-3 inşi, pe care-i crede el mai importanţi în PDL, ci stă ca un soldat disciplinat şi aşteaptă să ducă la îndeplinire orice ordin pe care îl primeşte. Important este ca acest ordin să fie adoptat de majoritatea din PDL, să fie noul trend în partid, ca să zic aşa. Iar noul trend în PDL, cel puţin la nivel declarativ, este "Jos, Boc!" Cum a auzit Bădălan că Elena Udrea îi dă la temelie celui mai mic ministru din istoria recentă a României, a sărit şi el să îi care doi bocanci în gură lui Boc. Astfel că de vreo 2-3 săptămâni încoace, Bădălan are misiune precisă. Organizează conferinţe de presă în care îl ia la şuturi pe Boc cu tot cu guvernul de incompetenţi. Nu că Boc nu ar merita, Doamne-fereşte, dar Bădălan să ridice primul piatra cu atâta tupeu? Da, care-i problema? Credeţi cumva că Bădălan este străbătut de vreun sentiment de jenă, de ruşine când joacă rolul slugii perfecte, a celui care vorbeşte cu cuvintele Elenei Udrea?

Bădălan intră astăzi în pielea Elenei Udrea pentru că aşa simte el că e bine pentru viitorul său politic care, între noi fie vorba, nu există.

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis: Ziua Românilor de Pretutindeni este un prilej de a ne reafirma angajamentul faţă de unitate şi solidaritate/ Să nu uităm nicio clipă că am putut depăşi provocările dificile ale ultimilor ani prin capacitatea noastră de a rămâne uniţi

News.ro acum 54 minute
Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, într-un mesaj transmis duminică, de Ziua Românilor de Pretutindeni, că aceasă sărbătoare este un prilej de a reafirma angajamentul faţă de unitate şi solidaritate. ”Să nu uităm nicio clipă că am putut depăşi provo

Şase bebeluşi morţi în India, într-un incendiu la un spital de nou-născuţi la New Delhi

News.ro acum 54 minute
Şase bebeluşi au murit într-un incendiu care a devastat sâmbătă un spital de copii la New Delhi, anunţă duminică poliţia capitalei indiene, relatează AFP. În total 12 nou-născuţi au fost evacuaţi din spital în timpul sinistrului, însă şase erau deja

Apare taxa pe kilometraj. Cât vor trebui să plătească șoferii

HotNews acum o ora
Statul California, unde circulă cele mai multe mașini electrice din Statele Unite, va trece de la clasica taxă pe carburanți la taxa pe kilometraj, pentru ca și șoferii autovehiculelor electrice să achite impozitul plătit de toți ceilalți conducător

Trageri LOTO 6/49, Joker, 5/40, Noroc din 26 mai 2024. Report de aproape un milion de euro la categoria I

HotNews acum 2 ore
Duminică, 26 mai, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 23 mai, Loteria Română a acordat peste 15.500 de câștiguri în valoare totală de peste un milion de lei. Trage

Un fost consilier ştiinţific din Marea Britanie avertizează: o altă pandemie este „absolut inevitabilă”

Mediafax acum 4 ore
O altă pandemie este „absolut inevitabilă”, spune Patrick Vallance, fostul consilier ştiinţific şef al Regatului Unit. El a îndemnat viitorul guvern britanic să se concentreze pe pregătirea pentru această viitoare pandemie, avertizând că „nu suntem

AI-ul, noua goană după aur: SoftBank este pregătită să aloce aproape 9 miliarde de dolari pe an pentru investiţii în inteligenţa artificială

Mediafax acum o ora
Fondatorul Masayoshi Son a fost foarte vocal cu privire la credinţa sa în inteligenţa artificială şi la necesitatea de a remodela compania în goana după tranzacţii care pot sprijini bijuteria coroanei grupului, Arm, un proiectant de cipuri cu sediul

Macron ajunge în Germania în prima vizită de stat prezidenţială franceză din ultimii 24 de ani

Mediafax acum 3 ore
Călătoria lui Macron în capitala Berlin, Dresda, în est, şi Muenster, în vest, este prima vizită de stat a preşedintelui francez în Germania în ultimii 24 de ani, scrie Reuters. Vizita va fi privită ca o verificare a stării relaţiei germano-franceze

Şase morţi şi zeci de răniţi, în urma unor atacuri ale ruşilor la Harkov

News.ro acum 6 ore
Atacuri ale ruşilor asupra unui aglomerat magazin de bricolaj şi asupra unei zone rezidenţiale din oraşul ucrainean Harkov au ucis, sâmbătă, cel puţin şase persoane şi au rănit alte câteva zeci, afirmă oficiali locali, citaţi de Reuters. Şase persoa

Compozitorul Disney Richard M Sherman, care a scris şi piese pentru ”Mary Poppins”, a murit la vârsta de 95 de ani

News.ro acum 5 ore
Compozitorul Richard M Sherman, care a scris melodii pentru filme clasice Disney precum ”Mary Poppins” şi ”Chitty Chitty Bang Bang”, a murit la vârsta de 95 de ani, în Beverly Hills, relatează BBC. Sherman a făcut echipă cu răposatul său frate Rober

Cel puțin 10 persoane au fost ucise într-un atac israelian asupra unei școli din Gaza folosită ca adăpost

HotNews acum o ora
Cel puțin 10 persoane, inclusiv copii, au murit sâmbătă în Gaza, după ce un atac cu drone a lovit școala în care se adăposteau, potrivit lucrătorilor sanitari palestinieni citați de CNN. Clădiri afectate de bombardamente în Jabalia, GazaFoto: AA/ABA

Vremea

București
acum

24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/20°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

24°
dum.

12°/25°
lun.

11°/20°
mar.

13°/20°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

22°
dum.

15°/22°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/23°
lun.

11°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/18°
Timisoara
acum

23°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°