Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MUZICĂ. Starostele şi cobzarul la Green Hours: Trei parale în concert

Publicat in Observator Cultural, vineri 25 februarie 2011 ·

„Lăutarii începură din nou acordurile lor; de astă dată însă, ei cîntară cum se cîntă, adică puseră capul pe umărul stîng şi, prin ajutorul arcuşelor şi al penelor de gîscă, scoaseră din viori şi cobze nişte accente foarte patetice pentru timpii de atunci, dar care astăzi n-ar avea cea mai mică putere asupra simţurilor noastre, nici chiar pe aceea de a ne face să dormim“ (N. Filimon, Ciocoii vechi şi noi, cap. VII). Astfel sună una dintre nenumăratele descrieri persiflante ale muzicii oraşului românesc de la începutul secolului al XIX-lea, un teritoriu încă profund oriental, pe care ultimii o sută cincizeci de ani i-au expediat la groapa clişeelor şi reflexelor culturale de respingere, laolaltă cu întreaga perioadă fanariotă. Dacă ideea de muzică veche a prins de mai mult timp rădăcini în peisajul concertistic românesc, ideea reconstituirii muzicii vechi din Ţările Române – şi mai ales a muzicilor urbane – a părut destulă vreme improbabilă. Concurau multe cauze: un corpus documentar relativ redus şi tîrziu, prin comparaţie cu sursele muzicii occidentale, teama de orientalisme şi prostul renume al perioadei fanariote şi postfanariote, statutul social precar al lăutarului, urmaşul firesc al tradiţiilor urbane de secol XVIII şi XIX. De relativ puţină vreme, se face simţit un nou interes pentru această muzică veche românească, lucru legat, în mod cert, de ascensiunea muzicilor etnice şi de revalorizarea muzicii lăutăreşti tradiţionale în ultimii douăzeci de ani. Unul dintre vectorii acestei redescoperiri este formaţia Trei parale, pe care am ascultat-o duminică, 20 februarie, la clubul Green Hours din Bucureşti. La nivel global, activitatea grupului se situează la intersecţia muzicii vechi (în conotaţiile sale occidentale de early music) cu teritoriul muzicilor orale/tradiţionale. Repertoriul său nu e uşor comparabil, nici ca factură, nici ca datare, cu muzica med

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Franța a învins Austria în urma unui autogol (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
În al doilea meci al primei etape din grupa D a Campionatului European de fotbal din Germania, Franța a întâlnit Austria la Dusseldorf, de care a dispus cu 1-0 (1-0). Partida a fost decisă de autogolul lui Wober (min. 38). Cum în prima partidă Oland

Adunări generale - 18 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA Filiala Braşov CONVOCATOR Adunarea Generală a Filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România In temeiul dispozitiilor art. 16 si art. 38 din Statutul Uniunii Scriitorilor din Romania, coroborat cu hotararile adop

UPDATE - Suceava: Tânăr de 19 ani, mort după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de tren/ Traficul feroviar, oprit temporar în urma accidentului, s-a reluat pe un fir

News.ro acum 6 ore
Un tânăr de 19 ani a murit, luni seară, după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de trenul IR 1753 Bucureşti-Suceava, la o trecere la nivel cu calea ferată din oraşul Liteni, judeţul Suceava. Traficul feroviar a fost oprit temporar, până la e

Evacuări şi mii de hectare devastate de incendii de vegetaţie în comitatul Los Angeles

News.ro acum 6 ore
Peste 6.000 de hectare au fost devastate, începând de sâmbătă, de un incendiu important de begetaţie, în comitatul Los Angeles, unde 1.000 de pompieri luptă împotriva flăcărilor, iar 1.200 de persoane au fost evacuate. ”Pompierii luptă împotriva unu

Un suporter a alergat 1.400 kilometri de la Bucureşti la München, pentru primul meci al României

Mediafax acum 10 ore
Daniel Horhogea, 40 de ani, a transformat calificările României la EURO în provocări extreme. Este pentru a doua oară, după Campionatul European din Franţa, din 2016, când parcurge distanţa dintre România şi ţara gazdă de la EURO în alergare.

În Botoșani, cinci minori de la o FUNDAȚIE RELIGIOASĂ au fost bătuți și puși la muncă forțată

Gandul acum 6 ore
Caz șocant descoperit în Botoșani, într-o fundație baptistă. Timp de doi ani, cinci minori erau forțați să muncească și bătuți. Victimele erau obligate să ia parte la acțiuni religioase. Doi suspecți au fost reținuți, iar alți trei au fost plasați

Putin se va întâlni cu Kim Jong-un în Coreea de Nord. Este prima vizită pe care o face la Phenian după mai bine de 20 de ani

News.ro acum 12 ore
Vladimir Putin va fi în Coreea de Nord marţi şi miercuri, a anunţat luni Kremlinul, aceasta fiind prima vizită a liderului rus în această ţară după mai bine de 20 de ani, ceea ce scoate în evidenţă apropierea tot mai pronunţată între Moscova şi Phen

Coldplay va face albume de vinil din sticle de plastic. Noul disc "Moon Music" va fi lansat în octombrie

News.ro acum 7 ore
Formaţia Coldplay îşi propune să realizeze cel mai ecologic album de până acum, prin cel de-al zecelea disc anunţat recent, "Moon Music", potrivit BBC. Fiecare exemplar de vinil al albumului va fi presat pe discuri realizate din nouă sticle de plast

Peste 120 de persoane spitalizate la Moscova în urma unor intoxicaţii alimentare grave. 55 de persoane în stare gravă, 30 la terapie intensivă ”care prezintă simptome de otrăvire şi suspiciune de botulism”, anunţă viceprimarul. Anchetă epidemiologică

News.ro acum 7 ore
Peste 120 de persoane au consultat în ultimele zile serviciile medicale, la Moscova, dintre care 30 se află în continuare la terapie intensivă, în urma unor grave intoxicaţii alimentare suspecte de botulism, anunţă luni autorităţile municipale, rela

Oficial! Chestorul Mihai Rus, șeful IPJ Cluj, reținut de DNA

Ziua Constanta acum 10 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de astăzi, 17 iunie 2024, a lui RUS MIHAI, chestor de poliție și șef al Inspectoratului

Vremea

București
acum

23°
mar.

23°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/39°
vin.

21°/34°
Iasi
acum

19°
mar.

19°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

17°
mar.

17°/26°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

16°
mar.

16°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/34°
vin.

19°/36°