Curtea casei noastre de la tara este putin in panta. Pentru mai multa siguranta, se tine agatata, printr-un gard de tambre, de o poala de padure.
Gardul e mai mult un moft. Este ca un hotar de tara, din Spatiul Schengen. Nu tine nimeni cont de el. Asa ca prin curte trec, cand vrei si cand nu vrei, tot felul de vizitatori. Mai ales ca in timpul saptamanii nu-i deranjeaza nimeni. Atunci cand, iesind din tipare, prezenta unuia se prelungeste, evenimentul este inclus intr-un calendar zoo-sentimental al casei: "saptamana iepurelui", "zilele caprioarei", "noaptea huhurezului".
2009 a fost, fara indoiala, anul ariciului. A debutat in primavara, printr-o intamplare deloc fericita, desi traditia populara spune ca ariciul a fost daruit de Dumnezeu cu un nimb ce radiaza liniste si noroc in locurile in care adasta. Langa poarta casei, lucratori de la "electricitate" sapasera o groapa ca sa "planteze" un stalp. Lucrarea a ramas, din varii motive, neterminata. Groapa a fost astupata cu cateva crengi. O capcana perfecta. Cand, la sfarsitul saptamanii, am ajuns si noi la tara, "inspectand" lucrarea, am auzit un zgomot ca un sasait si am sesizat o miscare. M-am aplecat peste margine si, dand crengile la o parte, am vazut cum o multime de minisulite usor aplecate, montate pe o semisfera purtata de niste picioruse, dadeau roata fundului gropii. Mi-am dat seama ca era "ariciul norocos al curtii". El care, de regula, este foarte atent cand se deplaseaza, nu a observat capcana ce fusese sapata peste zi. Protejat de niste manusi de sudura, m-am aplecat si, nu fara impotrivire, l-am scos afara. Am fost rasplatit pe loc: puteam sa-l observ de aproape. Statea strans in pozitie de aparare, cu tepii tari, destul de penetranti, indreptati in toate directiile. Pantecele e insa vulnerabil, fiind acoperit cu un par scurt, iar o dunga mai adanca arata locul unde e ascuns botisorul.
