Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au vrut să-l dea pe o conductă de gaze

Publicat in Adevarul, duminică 27 februarie 2011 · ·

Bălgrădean, titularul din poarta „câinilor“ în meciul cu Sportul, a fost obiectul unei tranzacţii comice. În 2006, pe când juca la Minerul Lupeni, şefii au vrut să-l vândă celor de la Jiul Petroşani dacă aceştia racordau oraşul la reţeaua de gaz metan.

În meciul cu Sportul, Bălgrădean a apărat în premieră,pentru Dinamo şi a reuşit să nu încaseze niciun gol. Povestea sa este una intersantă pentru că a fost descoperit de gloria Stelei, Helmuth Duckadam, şi a fost aproape de a fi dat la schimb pentru ţevi în valoare de cinci miliarde de lei vechi.

La 17 ani a ajuns în liga a II-a, la Minerul Lupeni, şi după şase luni avea să fie transferat la FC Braşov. Clubul a încasat 650 de milioane de lei vechi pentru el, dar până să ajungă în Ardeal a fost dorit de Jiul. Cele două părţi nu s-au înţeles din cauza pretenţilor exagerate ale „minerilor", iar episodul a fost povestit atunci chiar de primarul localităţii, Cornel Resmeriţă:

„Petroşani îl va transfera pe portarul nostru doar dacă patronul ei, Alin Simota, ne asigură că va finanţa introducerea gazului metan în oraş, printr-o conductă care să facă legătura între cele două oraşe".

Şeful de la Jiul a refuzat pentru că afacerea l-ar fi costat cinci miliarde de lei vechi şi atunci Bălgrădean a fost direcţionat către FC Braşov. După un periplu pe la Liberty Salonta, Gloria Arad şi UTA, în 2010 a ajuns la Dinamo, dar a fost împrumutat la Unirea Urziceni. A revenit la roş-albi şi după ce s-a remarcat în cantonamentul din Antalya, Andone a decis să-l păstreze în lot.

Duckadam i-a pus mănuşile de portar

Fostul portar la Stelei, Helmuth Duckadam, a fost unul dintre cei care l-a ajutat pe Bălgrădean. „Pe vremuri, la Semlac a funcţionat o şcoală de fotbal cu numele meu. Sunt mândru că am scos de acolo un portar de mare viitor, aşa cum este Cristi Bălgrădean, pe care l-am crescut de mic. Deşi are

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum o ora
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 20 minute
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum 2 ore
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum o ora
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum o ora
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 4 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

1°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°