Irina Columbeanu în vârstă de 4 ani a fost încredinţată milionarului Irinel Columbeanu, a anunţat Judecătoria oraşului Buftea. Decizia poate fi atacată cu recurs de Monica Columbeanu.
Instanţa a luat această hotărâre după ce Irinel Columbeanu a susţinut că fetiţa în vârstă de patru ani nu s-a adaptat stilului de viaţă din America, unde a stat o perioadă împreună cu mama ei, Monica Columbeanu.
Instanţa Judecătoriei Buftea a respins, luni, cererea Monicăi Columbeanu de a-i fi încredinţată fetiţa până la pronunţarea unei decizii definitive în cazul divorţului.
Cererea a fost judecată, vineri, însă instanţa a amânat până luni pronunţarea deciziei.
La termenul de vineri, la instanţă au fost prezenţi atât Irinel Columbeanu, cât şi Monica, aceasta rămânând însă în maşină până la finalizarea judecării cererii.
"De când Irina a venit în ţară (din SUA-n.r.), am petrecut fiecare zi alături de ea", a spus Irinel Columbeanu, vineri, după şedinţa de judecată.
Căsnicia dintre Monica şi Irinel Columbeanu scârţâia de foarte mult timp, iar escapadele amoroase ale celor doi au făcut deliciul presei de scandal. De câteva luni Monica s-a mutat în Statele Unite, revenind doar pentru scurte vizite în ţară. Irinel Columbeanu este un afacerist cunoscut a cărui avere a fost estimată la 10-12 milioane de euro.
Irina Columbeanu în vârstă de 4 ani a fost încredinţată milionarului Irinel Columbeanu, a anunţat Judecătoria oraşului Buftea. Decizia poate fi atacată cu recurs de Monica Columbeanu.
Instanţa a luat această hotărâre după ce Irinel Columbeanu a susţinut că fetiţa în vârstă de patru ani nu s-a adaptat stilului de viaţă din America, unde a stat o perioadă împreună cu mama ei, Monica Columbeanu.
Instanţa Judecătoriei Buftea a respins, luni, cererea Monicăi Columbeanu de a-i fi încredinţată fetiţa până la pronunţarea unei decizii definitive î