Deşi administrează în România active semnificativ mai mici decât austriecii de la Erste, francezii de la Société Générale au dus BRD pe primul loc în topul profiturilor pe 2010.
BCR rămâne liderul sistemului bancar în topul după active, însă trece pe locul al doilea în ceea ce priveşte profitul. În 2010, banca deţinută majoritar de austriecii de la Erste a obţinut un câştig net de 110,2 milioane euro, cu aproape 17 milioane euro sub profitul concurentului direct, BRD.
Acest lucru se întâmplă în ciuda faptului că BCR administrează active de 16,4 miliarde euro faţă de puţin peste 11 miliarde euro cât are BRD. Practic, BRD este de două ori mai eficientă, reuşind să obţină un profit de 11 cenţi la fiecare euro administrat, faţă de 6 cenţi cât reuşeşte BCR.
Profitul BCR a scăzut la jumătate. Unde a fost mai bună BRD
Câştigurile obţinute de BCR pe ansamblul anului 2010 reprezintă doar 53,3% din profitul pe 2009. Potrivit datelor furnizate de bancă, principalele cauze ale acestei scăderi au fost creşterea restanţelor şi implementarea prevederilor ordonanţei de urgenţă 50/2010 a creditelor pentru populaţie. BCR precizează, într-un comunicat, că a fost afectată serios de scăderea dobânzilor pe ansamblul anului 2010. Banca a încasat cu aproape 2 miliarde de lei mai puţin faţă de 2009 din dobânzi, marcând o scădere cu aproape 22%.
Din acest punct de vedere, concurentul direct, BRD Societé Générale, a stat cu mult mai bine şi a înregistrat o creştere cu 13% a veniturilor din dobânzi. Acesta a fost unul dintre punctele câştigătoare pentru banca franceză în condiţiile în care veniturile din comisioane au scăzut atât la BCR, cât şi la BRD, iar nivelul provizioanelor s-a menţinut relativ constant în ambele cazuri.
Totuşi, ponderea creditelor neperformante este semnificativ mai mare la BCR (aproape 17%) decât la BRD (9,3%).
„Erste, cu noi faci