De şapte ori campion naţional la karate şi de trei ori pe podiumul de la Mondiale, Arnold predă la Satu Mare spinning şi cardiokickboxing pentru femei.
PROFIL
Născut: 18 august 1980, Satu Mare
Studii: Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Universitatea Transilvania, Braşov Facultatea de Marketing, Universitatea de Vest Vasile Goldiş Arad, filiala Satu Mare
Familie: Căsătorit, are un băieţel, Benjamin
Anzik Arnold este un tânăr de 30 de ani care se poate mândri cu şapte titluri de campion naţional la karate şi alte trei participări la Campionatul Mondial, unde a obţinut locurile I şi III.
S-a născut la Satu Mare unde şi-a petrecut copilăria alături de fratele său. De mic copil era obişnuit cu munca, deoarece tatăl său l-a luat în atelierul său de tâmplărie încă de pe băncile şcolii. În paralel, la vârsta de 10 ani, Arnold începuse deja să practice karate la un club sportiv local, sportul fiind o recomandare obligatorie din partea medicilor, fiind diagnosticat cu astm.
„De mic copil am fost obişnuit să nu neglijez şcoala şi sportul, însă verile munceam alături de tata şi de fratele meu la atelierul de tâmplărie al familiei, o afacere care ulterior a fost preluată de fratele meu, după moartea tatălui“, povesteşte Arnold.
Karate contra astmului
Deşi iniţial s-a apucat de sport doar pentru că aşa i-au recomandat medicii, el fiind de mic diagnosticat cu astm, Arnold s-a îndrăgostit de karate şi lupta a continuat-o până a ajuns multiplu campion naţional şi finalist la mondiale la karate. „Din 1996 până în 2001 în fiecare an am obţinut locul I la Campionatul Naţional de Karate, iar în 2002 şi 2003 am ajuns tot printre primii III la naţional. În acelaşi timp, în 1999, 2000 şi 2002 am obţinut locurile I şi III la Mondiale de karate“, povesteşte Arnold.
Ultima sa participare la Campioantul Naţional a fost în 2005, câ