În România a devenit un privilegiu să primeşti lucrul pentru care ai plătit. Cel puţin aşa se comportă vânzătorii de bunuri şi de servicii, de la doamna care vinde la magazinul din colţ la taximetristul veşnic obosit sau la instituţiile statului. Doamna din colţ se uită mirată când îi ceri restul exact, taximetristul "uită" să pornească aparatul iar statul te obligă să pierzi timp şi să câştigi dureri de cap pentru a-l plăti cât mai bine pentru puţinul pe care îl face.
România este o ţară a vânzătorilor, în care cel care plăteşte este tratat de parcă i s-ar face o favoare că i se iau banii, motiv pentru care scumpirile sunt operate fără nicio legătură cu mersul economiei.
Mulţi s-au aşteptat ca scăderea consumului, ca urmare a blocării creditării, a creşterii şomajului şi a tăierii salariilor, să deturneze piaţa dinspre vânzători înspre cumpărători. În continuare însă comercianţii au senzaţia că pot cere cât vor pe marfa lor şi că marfa lor va continua să se vândă suficient de bine cât să nu dea faliment. Economia nu funcţionează. Mecanismul cererii şi ofertei este stricat şi principalul vinovat este statul, cu toate instituţiile sale. Pieţele fie nu sunt bine reglementate, fie funcţionează mai mult la negru, cum ar fi cazul industriei alimentare, fie, pur şi simplu, consumăm în continuare mult mai mult decât producem.
În România mâncarea se scumpeşte pentru că importatorii citesc în Financial Times despre criza alimentară care va zgudui planeta. În România mâncarea se scumpeşte şi pentru că producătorii locali nu produc destul. Şi nu produc nu pentru că nu au pământ (pentru că au), ci din cauza subvenţiei, după cum susţin reprezentanţii lor. Subvenţie care, deşi este acordată de ani buni, nu s-a regăsit niciodată în investiţii, ci doar în marja de profit.
În România benzina se scumpeşte pentru că se poate. Pur şi simplu. Liderul pieţei a an