Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Angajaţii CFR Călători şi CFR Infrastructură intră în grevă

Publicat in Romania Libera, marți 1 martie 2011 ·

Angajaţii companiilor CFR Călători şi CFR Infrastructură vor declanşa de luni, 7 martie, o serie de greve de avertisment care vor paraliza transportul pe calea ferată timp de două ore zilnic, între orele 7.00 şi 9.00, cu această mişcare de protest solidarizându-se şi angajaţii de la CFR Marfă, informează NewsIn.

Anunţul a fost făcut marţi la Braşov de către Ioan Buzatu, liderul Uniunii Sindicatelor Libere Infrastructură din Regionala CFR Braşov, sindicaliştii fiind nemulţumiţi, în special, de faptul că Ministerul Transporturilor refuză încheierea unui nou contract colectiv de muncă la cele două societăţi, transmite corespondentul NewsIn.

„Este inadmisibil ca ministerul să nu dorească să încheie noile contracte la nivel de ramură. Doar la CFR Marfă a fost încheiat contractul colectiv pentru anul 2011, sindicatele renunţând la multe din sporurile prevăzute în anii trecutţi în aceste contracte. Probabil că cei din minister aşteaptă adoptarea noului Cod al Muncii, care nu mai prevede obligativitatea încheierii unui astfel de contract colectiv de muncă", a declarat Buzatu.

Liderul sindical a mai precizat că motivaţia ministerului privind refuzul semnării noilor contracte colective a fost că la cele două companii încă nu a fost adoptat bugetul pentru anul în curs. Alte revendicări ale sindicaliştilor se referă la valul de disponibilizări anunţat pentru acest an, la condiţiile de muncă din cadrul companiilor dar şi lipsa investiţiilor în infrastructura feroviară.

„După minim cinci zile de grevă de avertisment, dacă vom vedea că ne lovim de aceeaşi atitudine a celor din minister, este posibil să declanşăm greva generală", a mai declarat Buzatu.

Angajaţii companiilor CFR Călători şi CFR Infrastructură vor declanşa de luni, 7 martie, o serie de greve de avertisment care vor paraliza transportul pe calea ferată timp de două ore zilnic, între orele

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova, condamnat la 15 ani de închisoare / El este obligat să achite 600.000 de euro către familia victimei / Decizia nu este definitivă

News.ro acum 25 minute
Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova a fost condamnat, vineri, de Tribunalul Dolj, la 15 ani de închisoare. De asemenea, el este obligat să achite în total 600.000 de euro către familia victimei şi 200.000 de lei c

Guvernul a luat o măsură prin care deciziile de recalculare a pensiilor vor fi distribuite de Poşta Română

News.ro acum o ora
Guvernul a aprobat, vineri, o ordonanţă de urgenţă care prevede ca Poşta Română să fie instituţia care să ofere servicii integrate de pregătire şi expediere a plicurilor care conţin deciziile privind recalcularea pensiilor din sistemul public. „Dato

Crimă îmbibată în alcool la Harghita: bărbat înjunghiat mortal de concubină

Mediafax acum 42 minute
Poliţiştii din Topliţa au fost sesizaţi, joi seara, prin apel la 112, cu privire la faptul că un bărbat din municipiu ar fi fost înjunghiat în locuinţă. Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că o femeie de 63 de ani, pe fondul consumului de

România îşi securizează spaţiul aerian. Trei aeronave F-16 din Norvegia au sosit la Câmpia Turzii

Mediafax acum 27 minute
Aeronavele F-16 Fighting Falcon vor intra în dotarea Escadrilei 48 Vânătoare din cadrul Bazei 71 Aeriană. În acest context, ministrul apărări naţionale, Angel Tîlvăr, a subliniat că achiziţia a încă 32 de aeronave F-16 de la Guvernul Norvegiei, care

Constantin: Guvernul monitorizează zborurile anulate care au legătură cu aeroporturile româneşti. Românii au dreptul şi pot deschide litigii pentru a solicita despăgubiri către acele companii

News.ro acum 43 minute
Purtătorul de cuvânt al Guvernului Mihai Constantin i-a îndemnat pe românii care au fost afectaţi de zborurile anulate să deschidă litigii ca să ceară despăgubiri companiilor. Acesta a adăugat că Executivul monitorizează zborurile anulate care au le

Ministerul Finanţelor face un pas în spate: Sancţiunile pentru e-Transport şi e-TVA, amânate pentru 2025

Mediafax acum 48 minute
Guvernul României a aprobat vineri actul normativ elaborat de Ministerul Finanţelor prin care se aduc o serie de modificări sistemelor digitale naţionale e-Transport, e-TVA, e-Factura. „De asemenea, un alt aspect important adoptat este clarificarea

Premierul Marcel Ciolacu îi va invita pe toţi liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili împreună calendarul alegerilor. ”Topăiala pe calendar afectează încrederea”

Ziarul Financiar acum o ora
Înaintea şedinţei de Guvern, Ciolacu a afirmat că se bucură că până acum actul guvernamental nu a fost afectat de tensiunile politice. „Am înţeles cu toţii că acest guvern nu este al coaliţiei sau al vreunui partid politic, este Guvernul României. T

Ucraina cere un scut aerian cu sisteme în România şi Polonia / Subiectul ar putea fi abordat la summitul NATO, potrivit Kievului

G4Media acum 31 minute
Lipsită de mijloace antiaeriene suficiente pentru a se proteja de potopul de foc rusesc, Ucraina îşi presează aliaţii să stabilească o zonă de excludere aeriană în vestul teritoriului său cu ajutorul unor sisteme antiaeriene desfăşurate în Polonia ş

Horoscop pentru vineri, 28 iunie 2024. Mentalul este răscolit pentru unii nativi

Ziua Constanta acum 8 ore
Berbec Chiar daca esti implicat in multe treburi, ti-ar prinde bine un tratament de infrumusetare sau ingrijire corporala. Gandurile iti zboara mai mult la distractii, prieteni sau la bugetul personal disponibil pentru cheltuielile tale personale.

Guvern Contravaloarea tichetelor de masă sau a indemnizaţiei de hrană, exclusă de la calculul pragului de 4.000 de lei! Ce valoare are punctul de amendă

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul României a aprobat ordonanța de urgență pentru modificarea unor acte normative în domeniul e-Transport, e-TVA și e-Factura, precum și pentru reglementarea unor măsuri fiscal- bugetare. Pentru protejarea puterii de cumpărarea a angajaților î

Vremea

București
acum

32°
vin.

17°/32°
sâm.

22°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/34°
Constanta
acum

31°
vin.

21°/31°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
Timisoara
acum

31°
vin.

18°/31°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/34°