Evenimentele din noaptea de 27 spre 28 ianuarie 1894, când banda Zdrelea-Mărunţelu nu numai că a dat două lovituri, dar a şi scăpat de Poliţie, au reţinut atenţia presei pentru aproape tot anul. Azi nu se mai ştie însă nimic despre povestea din noaptea cu pricina, numită „noaptea cea mai lungă din istoria criminală a Capitalei“.

Ziarul ,,Adevărul“ din 29 ianuarie 1894 titra pe prima pagină: ,,Crimele de astă noapte. Împuşcarea inspectorilor-amănunte îngrozitoare“1. Articolul de la pagina a doua relata cu lux de amănunte despre două tâlhării comise în Bucureşti, în noaptea de 27 spre 28 ianuarie de către 14-16 indivizi, ce aveau să fie cunoscuţi drept banda Zdrelea-Mărunţelu (n.r. – în presa timpului un decalaj semnificativ între momentul desfăşurării evenimentelor şi momentul publicării era ceva obişnuit, date fiind instrumentele tehnice precare ale perioadei.

Prima pagină din „Adevărul“ din 29 ianuarie 1894, în care sunt prezentate crimele bandei Zdrelea-Mărunţelu

În mod convenţional, „astă noapte“ nu se referă la noaptea care tocmai s-a încheiat, ci la cea de dinaintea ei). În aceeaşi noapte, tâlharii au rănit pe doi dintre inspectorii care-i urmăreau. Timp de şase luni autorităţile n-au reuşit să-i prindă, iar presa centrală a prezentat frecvent, cu umor şi sarcasm, confruntările dintre bandă şi Poliţie; un subiect ce provoca în acelaşi timp teamă, indignare şi amuzament din pricina încercărilor eşuate ale autorităţilor de a pune mâna pe membrii grupării. Şefii bandei, capetele răutăţilor, erau Gheorghe Nicolae, poreclit Mărunţelu, şi Dumitru Zdrelea. „Serviciul de siguranţă e ridicul“

Momentul care a adus notorietate bandei şi implicit a liderilor ei a fost reprezentat, aşadar, de noaptea de 27 spre 28 ianuarie 1894, când, după săvârşirea a două tâlhării în Capitală, răufăcător