Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încă un pas în declararea oraşului Năvodari, oraş turistic

Publicat in Ziua Constanta, marți 1 martie 2011 ·

Consilierii din cadrul Consiliului Local al oraşului Năvodari au aprobat bugetul pentru anul în curs şi şi-au dat acordul pentru procedurile privind declararea zonei de sud a oraşului drept zonă turistică de interes naţional Aleşii locali ai oraşului Năvodari au fost chemaţi aseară de primarul Nicolae Matei în şedinţă ordinară pentru a dezbate şi supune spre aprobare proiectul bugetului aferent anului în curs. De asemenea, în lista proiectelor discutate s-au aflat mai multe iniţiative ale edilului ce ţin de dezvoltarea şi bunul mers al oraşului. Dintre acestea amintim aprobarea regulamentului de funcţionare al Poliţiei Locale, aprobarea unor scutiri la plata taxelor şi impozitelor locale, acordarea unor ajutoare pentru persoanele nevoiaşe în baza actelor de stare civilă, dar şi mai multe proiecte privind prelungirea unor contracte de închiriere de terenuri în zona localităţii Năvodari. De departe, cel mai important proiect înscris în convocator priveşte aprobarea documentelor necesare în vederea declarării zonei de sud a oraşului Năvodari ca staţiune de interes naţional şi depunerea acestor documente la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Mai mult decât acestea, primarul Matei a primit vot pozitiv din partea Consiliului Local şi pentru proiectele privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei Locale de Ordine Publică şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare a Poliţiei Locale Năvodari. Pe ordindea de zi a întâlnirii au fost înscrise un număr de 43 de proiecte de hotărâre, dintre acestea iniţiativele cu numerele 21, 22, 34, 35 şi 40 au fost retrase de la discuţii pentru a analiză amănunţită şi introducerea lor în convocatorul următoarei întâlniri a CL. Cele cinci proiecte de hotărâre se refereau la anumite proceduri privind vânzarea sau concesionarea unor terenuri în zona oraşului Năvodari. Trecând la proiectele discutate,

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Factura electronică devine obligatorie pentru toţi, de la 1 ianuarie 2025

Mediafax acum 47 minute
Ministerul Finanţelor propune, printr-un proiect de act normativ, modificări şi completări în domeniul gestionării şi implementării sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura, al aparatelor de marcat electronice fiscale şi excluder

Cod galben de caniculă în judeţul Harghita

Informația Harghitei acum 29 minute
Judeţul Harghita se va afla mâine, 19 iunie, sub avertizare meteorologică COD GALBEN de disconfort termic ridicat şi caniculă, conform informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul

Marcel Ciolacu l-a invitat pe premierul Bavariei să viziteze Castelul lui Dracula: Indiferent de cât de mult usturoi o să mâncăm, să nu mergem într-o noapte cu lună plină / Premierul Bavariei: Cred că e suficient dacă mâncăm înainte mici

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu l-a invitat, marţi, pe prim-ministrul Statului Liber Bavaria să viziteze ţara noastră, Delta Dunării şi Castelul lui Dracula, el afirmând că, indiferent de cât de mult usturoi vor mânca, ar trebui să nu meargă într-o noapte

România, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE pentru a cincea lună consecutiv

Adevarul acum 2 ore
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a urcat în mai la 2,7%, de la 2,6% în aprilie, în timp ce România este pentru a cincea lună la rând ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar.

Fostul viceprimar din orașul Hârlău, prins în flagrant când lua mită 30.000 de euro. El a cerut de trei ori mai mult

Adevarul acum o ora
Fostul viceprimar al orașului Hârlău, Florin Țăpușă, a fost prins în flagrant în timp ce ar fi primit 30 de mii de euro ca să intervină la primarul din comuna Sobinți pentru o concesiune.

UPDATE - Actriţa franceză Anouk Aimée, celebră pentru rolul din filmul "Un bărbat şi o femeie", a murit la vârsta de 92 de ani

News.ro acum o ora
Marea actriţă franceză Anouk Aimée, cunoscută mai ales pentru rolul său alături de Jean-Louis Trintignant în filmul "Un bărbat şi o femeie" din 1966, a murit la vârsta de 92 de ani, a anunţat marţi fiica sa. Curtată de-a lungul anilor de cei mai mar

Deputaţii au adoptat proiectul care interzice publicitatea la ţigaretele electronice, inclusiv cele de tip vape sau care folosesc dispozitive cu tutun încălzit / Legea merge la promulgare

News.ro acum 2 ore
Deputaţii au adoptat, decizional, proiectul pentru completarea art. 29 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, precum şi pentru completarea Legii nr.148/2000 privind publicitatea.Iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare modificarea celor

Senatul a luat act de demisia senatoarei PSD Gabriela Firea, după ce aceasta a obţinut un mandat în Parlamentul European

News.ro acum 2 ore
Senatul a luat act, în plenul de marţi, de demisia senatoarei PSD Gabriela Firea, după ce aceasta a fost aleasă pentru un mandat în Parlamentul European. Vicepreşedintele forului legislativ şi preşedintele de şedinţă Sorin Cîmpeanu a precizat că est

Cântărețul Florin Decuseară a căzut, luni seara, de la înălțime la CNE Cernavodă, județul Constanța. Medicii sunt rezervați (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Bărbatul care a căzut luni seara, 17 iunie, de la înălțime în localitatea Cernavodă, la centrala nucleară, județul Constanța, este artistul Florin Decuseară, potrivit unor surse. Acesta este angajat în calitate de tehnician la CNE Cernavodă. Reamint

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum 16 minute
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

Vremea

București
acum

33°
mar.

22°/33°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

29°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/31°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

30°
mar.

16°/30°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/29°
Timisoara
acum

31°
mar.

18°/31°
mie.

19°/36°
joi

22°/35°
vin.

21°/36°