Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Start la caravana Guerilla Verde Constanţa printre oraşele gazde

Publicat in Ziua Constanta, marți 1 martie 2011 ·

Astăzi, începe la Bucureşti, cea de a cincea ediţie a caravanei educaţionale de film cu mesaj ecologic, Guerilla Verde, adresată tinerilor. În perioada 1 - 25 martie, Guerilla Verde va pleca din Bucureşti şi se va opri în Timisoara, Cluj-Napoca şi Constanţa. Tinerii vor primi sfaturi practice prin intermediul filmului documentar "No Impact Man" - un experiment extrem în care o familie încearcă să trăiască timp de un an cu un impact minim asupra mediului. Printre măsurile luate se numără renunţarea la electricitate, mijloace de transport, lift, cosmetice, lame de ras sau scutece de unica folosinţă, cumpărăturile se reduc la mâncare luată doar de la producătorii locali - şi vor avea ocazia să dezbată pe această temă împreună cu reprezentanţi ai ONG-urilor de mediu, invitaţi la aceste proiecţii eveniment. Printre noutăţile acestei ediţii se numără lansarea Clubului Guerilla Verde, în care se pot înscrie atât cadrele didactice, cât şi elevii. Prima acţiune a clubului este organizarea unei biblioteci cu cât mai multe titluri despre ecologie, în fiecare unitate de învăţământ.

La Constanţa, caravana va ajunge pe 22 martie, la sala de festivităţi a Liceului Teoretic „Ovidius", iar pe 23 martie va fi la sala de festivităţi a Academiei Navale „Mircea cel Bătrân".

Astăzi, începe la Bucureşti, cea de a cincea ediţie a caravanei educaţionale de film cu mesaj ecologic, Guerilla Verde, adresată tinerilor. În perioada 1 - 25 martie, Guerilla Verde va pleca din Bucureşti şi se va opri în Timisoara, Cluj-Napoca şi Constanţa. Tinerii vor primi sfaturi practice prin intermediul filmului documentar "No Impact Man" - un experiment extrem în care o familie încearcă să trăiască timp de un an cu un impact minim asupra mediului. Printre măsurile luate se numără renunţarea la electricitate, mijloace de transport, lift, cosmetice, lame de ras sau scutece de unica folosinţă, cu

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Franța a învins Austria în urma unui autogol (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 48 minute
În al doilea meci al primei etape din grupa D a Campionatului European de fotbal din Germania, Franța a întâlnit Austria la Dusseldorf, de care a dispus cu 1-0 (1-0). Partida a fost decisă de autogolul lui Wober (min. 38). Cum în prima partidă Oland

Evacuări şi mii de hectare devastate de incendii de vegetaţie în comitatul Los Angeles

News.ro acum 2 ore
Peste 6.000 de hectare au fost devastate, începând de sâmbătă, de un incendiu important de begetaţie, în comitatul Los Angeles, unde 1.000 de pompieri luptă împotriva flăcărilor, iar 1.200 de persoane au fost evacuate. ”Pompierii luptă împotriva unu

UPDATE - Suceava: Tânăr de 19 ani, mort după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de tren/ Traficul feroviar, oprit temporar în urma accidentului, s-a reluat pe un fir

News.ro acum 2 ore
Un tânăr de 19 ani a murit, luni seară, după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de trenul IR 1753 Bucureşti-Suceava, la o trecere la nivel cu calea ferată din oraşul Liteni, judeţul Suceava. Traficul feroviar a fost oprit temporar, până la e

Peste 120 de persoane spitalizate la Moscova în urma unor intoxicaţii alimentare grave. 55 de persoane în stare gravă, 30 la terapie intensivă ”care prezintă simptome de otrăvire şi suspiciune de botulism”, anunţă viceprimarul. Anchetă epidemiologică

News.ro acum 3 ore
Peste 120 de persoane au consultat în ultimele zile serviciile medicale, la Moscova, dintre care 30 se află în continuare la terapie intensivă, în urma unor grave intoxicaţii alimentare suspecte de botulism, anunţă luni autorităţile municipale, rela

Emisiunile zilei de marţi, 18 iunie 2024

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Coldplay va face albume de vinil din sticle de plastic. Noul disc "Moon Music" va fi lansat în octombrie

News.ro acum 3 ore
Formaţia Coldplay îşi propune să realizeze cel mai ecologic album de până acum, prin cel de-al zecelea disc anunţat recent, "Moon Music", potrivit BBC. Fiecare exemplar de vinil al albumului va fi presat pe discuri realizate din nouă sticle de plast

Directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice Rafael Grossi anunţă într-un interviu în Izvestia că vrea ”să reia legăturile” cu Coreea de Nord. Ea are ”un număr foarte mare de instalaţii nucleare, singurele din lume care nu sunt monitorizate”

News.ro acum 3 ore
Directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA) Rafael Grossi anunţă luni, într-un interviu publicat de ziarul rus Izvestia, că vrea să reia contactul cu Coreea de Nord, pentru a supraveghea siguranţa instalaţiilor nuclear nord-coreene,

Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia, admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA

Mediafax acum 3 ore
Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia a fost admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA. La finalul studiilor, el se va întoarce în România pentru a începe cariera de ofiţer.

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum 11 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Minori exploataţi prin muncă, puşi să stea ore în şir în genunchi şi bătuţi, la o fundaţie din Botoşani / Victimele erau obligate să ia parte la acţiuni religioase / Două persoane au fost reţinute, trei fiind plasate sub control judiciar

News.ro acum 10 ore
Cel puţin cinci minori au fost exploataţi prin muncă, puşi să stea ore în şir în genunchi şi bătuţi, la o fundaţie din Botoşani, în perioada 2022 – 2024. Victimele erau obligate de câteva ori pe săptămnă să ia parte la acţiuni religioase, să descarc

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/33°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
vin.

23°/35°
Iasi
acum

19°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

19°
mar.

19°/26°
mie.

20°/25°
joi

20°/26°
vin.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
vin.

18°/30°
Timisoara
acum

17°
mar.

17°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/36°
vin.

21°/37°