Forţele de ordine au lansat gaze lacrimogene, marţi, pentru a-i dispersa pe manifestanţii reuniţi în centrul Teheranului, a anunţat site-ul Kaleme.com, relatează AFP, citat de Mediafax.
Aceste confruntări au loc în special în jurul universităţii din Teheran, potrivit aceleiaşi surse.
Acestea s-au produs în timp ce forţele de ordine, mobilizate masiv în capitală, încercau să împiedice mai multe reuniuni, potrivit site-ului citat, care menţionează "un număr mare de manifestanţi".
Cel puţin cinci persoane au fost arestate, potrivit unui alt site de opoziţie, Rahesabz.
Mai multe site-uri de opoziţie le-au cerut susţinătorilor fostului premier Mir Hossein Moussavi şi fostului preşedinte al Parlamentului Mehdi Karoubi să protesteze pentru a cere eliberarea celor doi lideri ai opoziţiei reformatoare.
Această manifestaţie, cea de-a treia în ultimele două săptămâni, a fost interzisă de autorităţi.
Corespondenţii presei străine nu au autorizaţia de a relata despre aceste manifestaţii.
Forţele de ordine au lansat gaze lacrimogene, marţi, pentru a-i dispersa pe manifestanţii reuniţi în centrul Teheranului, a anunţat site-ul Kaleme.com, relatează AFP, citat de Mediafax.
Aceste confruntări au loc în special în jurul universităţii din Teheran, potrivit aceleiaşi surse.
Acestea s-au produs în timp ce forţele de ordine, mobilizate masiv în capitală, încercau să împiedice mai multe reuniuni, potrivit site-ului citat, care menţionează "un număr mare de manifestanţi".
Cel puţin cinci persoane au fost arestate, potrivit unui alt site de opoziţie, Rahesabz.
Mai multe site-uri de opoziţie le-au cerut susţinătorilor fostului premier Mir Hossein Moussavi şi fostului preşedinte al Parlamentului Mehdi Karoubi să protesteze pentru a cere eliberarea celor doi lideri ai opoziţiei reformatoare.
Această manifestaţie, cea de-a treia în