Ministrul german al Apararii, Karl-Theodor zu Guttenberg, si-a dat demisia marti dupa ce s-a aflat ca portiuni mari din lucrarea sa de doctorat fusesera copiate.
Karl-Theodor zu Guttenberg a anuntat, in cadrul unei conferinte, ca a renuntat la toate functiile sale politice, relateaza BBC.
Mai bine de 20.000 de persoane i-au scris cancelarului german Angela Merkel luni semnaland faptul ca acesta inca se afla in functie, in ciuda imensului scandal. Insa Merkel a continuat sa il sprijine. "Ii multumesc cancelarului pentru sprijin, insa am ajuns la capatul puterilor", a declarat Guttenberg reporterilor la Berlin.
Scandalul in care este implicat aristrocratul de 39 de ani a inceput cand un profesor de Drept de la Universitatea Bremen a inceput sa-i studieze teza de doctorat, in 2006, cu ajutorul Internetului. Astfel s-a descoperit ca un pasaj dintr-un articol publicat in presa fusese copiat cuvant cu cuvant, iar un paragraf de pe site-ul Ambasadei Americane fusese folosit fara a se cita sursa, acestea nefiind singurele nereguli.
Ministrul german al Apararii, Karl-Theodor zu Guttenberg, si-a dat demisia marti dupa ce s-a aflat ca portiuni mari din lucrarea sa de doctorat fusesera copiate.
Karl-Theodor zu Guttenberg a anuntat, in cadrul unei conferinte, ca a renuntat la toate functiile sale politice, relateaza BBC.
Mai bine de 20.000 de persoane i-au scris cancelarului german Angela Merkel luni semnaland faptul ca acesta inca se afla in functie, in ciuda imensului scandal. Insa Merkel a continuat sa il sprijine. "Ii multumesc cancelarului pentru sprijin, insa am ajuns la capatul puterilor", a declarat Guttenberg reporterilor la Berlin.
Scandalul in care este implicat aristrocratul de 39 de ani a inceput cand un profesor de Drept de la Universitatea Bremen a inceput sa-i studieze teza d