• La dezbaterea proiectului de buget pentru anul 2011, Stadionul National a primit cu 6 milioane de euro mai putin decat avea nevoie • "Guvernul avea obligatia si datoria sa sustina constructia, alaturi de Primaria Capitalei. Totul este un joc de imagine al partidului de guvernamant", acuza primarul Sorin Oprescu • Presedintele FRF, Mircea Sandu, cere interventia presedintelui Basescu
Romania risca sa piarda organizarea finalei Europa League din anul 2012 si sa nu mai poata disputa amicalul cu Argentina, programat pe 10 august. Consilierii generali ai PD-L au strâns, într-un amendament, 50 schimbari în proiectul de buget al municipiului Bucuresti pentru 2011. Astfel, obiectivului de investitii "Lia Manoliu" i-au fost reduse alocatiile bugetare cu aproximativ 6 milioane de euro. Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, acuza ca totul este un joc de imagine ieftin si o mare cacealma din partea partidului de guvernamant. "Toti stim ca este un obiectiv de interes national, stim ca România va organiza finala Europa League, ceea ce reprezinta un moment de mare prestigiu si mandrie nationala. Stim ca, pentru a putea organiza acest eveniment si pentru a nu i se ridica României dreptul de a-l organiza, acest stadion trebuie sa fie dotat ultramodern, conform conditiilor impuse de UEFA. Guvernul avea obligatia si datoria sa-l sustina, alaturi de Primaria Capitalei! Abia într-un tarziu, adica acum doua luni, Executivul a început sa constientizeze importanta sa, alocand o suma de bani. Primaria, timp de trei ani, constienta de importanta acestui obiectiv, a sustinut singura constructia sa! Guvernul era dator si este înca dator fata de municipalitate, fata de cetatenii Bucurestiului si chiar fata de locuitorii acestei tari! Ministerul Dezvoltarii e bun numai la taiat panglici si la inaugurari. Totul este un joc de imagine: blocam primaria sa termine stadionu