Mesajul a fost trimis. Multumesc!

OCDE: Nu vom avea o criză alimentară similară celei din 2008

Publicat in Bursa, joi 3 martie 2011 ·

O criză mondială a alimentelor de amploarea celei din 2008 nu se poate produce anul acesta, consideră specialiştii Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), potrivit agenţiei Bloomberg. Aceştia îşi argumentează opinia prin faptul că, în 2011, majorarea preţului orezului - aliment de bază pentru jumătate din populaţia planetei, nu a fost semnificativă şi este cu mult sub nivelul de creştere înregistrat de alte materii prime agricole.

Cotaţia orezului tranzacţionat la Chicago Board of Trade a urcat cu 3% în ultimele 12 luni, comparativ cu 60%, cât a fost creşterea în cazul grâului, ori 93% - în cazul porumbului.

Preţul orezului a crescut cu 33% în 2007 şi cu încă 11% în anul următor, ca urmare a interdicţiilor de export impuse de ţări precum Cambogia, Vietnam, India şi Egipt. Preţul orezului ajunsese la 25,07 dolari suta de livre la Chicago (o livră = aproape 500 de grame), în aprilie 2008, iar în prezent este de circa 14 dolari.

Într-un interval de 20 de luni încheiat în aprilie 2008, cotaţia orezului aproape s-a triplat, contribuind la înrăutăţirea situaţiei ţărilor sărace. Drept urmare, 1,02 miliarde persoane au fost calificate de Naţiunile Unite drept subnutrite în 2009, cifra scăzând în 2010 la 925 milioane. Declinul a fost primul din ultimii 15 ani.

Potrivit Departamentului Agriculturii din SUA (USDA), producţia mondială de orez alb va creşte cu 2,4% în anul agricol 2010/2011, la un nivel record: 451,7 milioane tone metrice. USDA anticipează că stocurile de profil vor fi de 93,9 milioane de tone în perioada menţionată, astfel că se vor apropia de nivelul maxim al ultimilor şapte ani.

"Amploarea problemei actuale nu este, pentru o mare parte a populaţiei mondiale, la fel cu cea din 2008", a subliniat Ken Ash, director pentru comerţ şi agricultură în cadrul OCDE.

Amintim că, potrivit Naţiunilor Unite, preţu

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum o ora
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Comisia Europeană: România nu îndeplineşte, în prezent, criteriile pentru a adera la zona euro

News.ro acum 11 minute
Comisia Europeană a publicat, miercuri, raportul ei de convergenţă, în care evaluează progresele realizate de Bulgaria, de Cehia, de Ungaria, de Polonia, de România şi de Suedia în direcţia aderării la zona euro. Documentul evidenţiază rezultate mix

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 2 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 24 minute
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum 4 ore
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

Băuturile alcoolice și tutunul vor putea fi cumpărate doar cu buletinul. Ce amenzi primesc comercianții care nu verifică vârsta clienților

Ziare.com acum o ora
Proiectul de lege care prevede că vânzătorii de băuturi alcoolice și produse din tutun trebuie să ceară buletinul fiecărui client pentru a verifica vârsta a fost adoptat de Camera Deputaților miercuri, 26 iunie. Vânzătorii din unităţile comerciale ş

Scriitorul Varujan Vosganian este noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România

Ziua Constanta acum o ora
Scriitorul Varujan Vosganian este noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România. „Alegeri la Uniunea Scriitorilor din România. Noul preşedinte este domnul Varujan Vosganian, membru al Filialei Bucureşti Poezie, cu 660 de voturi din 740 de votu

Ziua Drapelului Național, marcată și în Miercurea-Ciuc

Informația Harghitei acum 2 ore
De peste două decenii – odată cu adoptarea Legii nr. 96 din 1998, Legea Drapelului Național –, data de 26 iunie coincide cu Ziua Drapelului Național. Tricolorul a fost decretat, pentru prima dată ca simbol național, de către Guvernul Revoluționar pr

Papa Francisc îi numește pe traficanții de droguri „asasini”. "Nu putem ignora intenţiile şi acţiunile lor malefice”

Ziare.com acum o ora
Papa Francisc s-a pronunţat miercuri, 26 iunie, împotriva legalizării drogurilor şi i-a denunţat pe traficanţii de droguri numindu-i "asasini", făcând totodată apel la ajutor şi sprijin pentru persoanele dependente, informează Reuters. Suveranul Pon

Ministrul Justiţiei salută aprobarea Proiect de înfiinţare de centre de dezintoxicare şi recuperare a dependenţilor de droguri

Ziua Constanta acum 46 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a transmis miercuri, 26 iunie 2024, că salută adoptarea de către plenul Camerei Deputaţilor a proiectului de lege privind înfiinţarea unor centre de dezintoxicare şi recuperare a dependenţilor de droguri Iată post

Vremea

București
acum

31°
mie.

20°/32°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

29°
mie.

20°/29°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

30°
mie.

19°/30°
joi

18°/31°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/32°