Am aflat de aici că parlamentarii români, în încercarea de a schimba legea şi de a propune o formă de cenzură, se ceartă pe definiţia pornografiei. Ar putea să fie o veste îmbucurătoare, doar că nu e. Să lămurim câteva aspecte.
1.Opinia(despre) şi definiţia presupun deja o poziţionare ideologică. Despre un produs cultural, aşa cum este pornografia, nu se poate vorbi decât în termeni de mentalitate şi de asumpţii moral-culturale. Cum acestea se schimbă şi evoluează, este firesc să se schimbe şi definiţia spre care conduc şi pe care o susţin. Nu degeaba se spune că pornografia de ieri este arta de astăzi. Prin urmare, asupra unei definiţii a pornografiei se pot înţelege doar aceia care împărtăşesc deja o anumită concepţie despre ea, care au o imagine comună despre lume, care au acelaşi sistem de referinţă.
2.În cazul pornografiei, a spune că “există studii care arată….” nu înseamnă mare lucru, cu atât mai mult cu cât există studii care arată contrariul. De aceea, în discuţiile academice privitoare la pornografie din spaţiul occidental s-a renunţat la apelul la studii ştiinţifice atunci când vine vorba despre statutul moral şi legal al pornografiei.
3.Mai mult decât atât, devin suspicioasă ori de câte ori statul îşi propune să ne vindece de vreo maladie. Experienţa ne-a arătat că, având scopul nobil şi declarat de a proteja minorităţi, statul şi-a făcut de cap şi a interzis tot ce nu-i convenea, tot ce nu corespundea standardelor lui de normalitate şi moralitate. Atâta timp cât discuţia despre cenzura pornografiei are loc fie într-un context puternic implicat religios, fie între bătrânii tribului care de-abia aşteaptă să mai interzică ceva, dezbaterile nu au cum să fie decât un alt foc de paie, un prilej de scandal şi nicidecum o punere în discuţie serioasă a unor realităţi şi fenomene sociale.
N-am încredere că domnul Gheorghe Virgiliu, „spec